Divizia low-cost din cadrul grupului Lufthansa, si-a propus sa transporte peste 30.000 de pasageri pe prima sa ruta din Romania, Bucuresti – Koln si retur, urmand ca in acest an sa mai fie lansate si alte rute, Berlin aflandu-se printre posibilitati

Low-cost-ul oamenilor de afaceri aterizeaza in Romania Operatorul aerian low-cost Germanwings, parte a Eurowings in cadrul careia Lufthansa detine 49% din actiuni, va lansa pe 25 martie prima sa destinatie din Germania catre tara noastra, pe ruta Bucuresti (Aeroportul Aurel Vlaicu - Banseasa) - Koln (Aeroportul Koln-Bonn) si retur. Cursa va avea o frecventa de trei zboruri saptamanale, in zilele de miercuri, vineri si duminica.

"Estimam ca vom transporta in 2007 peste 30.000 de pasageri pe aceasta ruta", a declarat pentru Wall-Street directorul de comunicare al companiei germane, Heinz Joachim Schoettes. Acesta a adaugat ca vor fi lansate si alte destinatii in acest an, toate catre Germania. "Urmeaza sa vedem cum vor evolua lucrurile in Romania. Ca de obicei, ne dorim sa fim printre primii doi jucatori de pe piata", a mai precizat acesta.

Germanwings are ca profil al pasagerului omul de afaceri sau persoanele care isi viziteaza rudele sau pur si simplu doresc o vacanta. Primele destinatii catre care va zbura compania din Romania denota ca Germanwings tinteste segmentul de business, calatorii in interes de afaceri ating 42% din totalul pasagerilor Germanwings potrivit datelor prezentate de catre companie.

"Am decis sa ne lansam si pe piata din Romania intrucat are un potential ridicat, in special din momentul aderarii la Uniunea Europeana. Economia Romaniei este in plina expansiune, din ce in ce mai multi investitori straini sunt atrasi de climatul de business local, astfel incat traficul de calatori dintre Romania si alte tari europene s-a intensificat considerabil in ultimii ani si va urma acelasi trend si in viitor", a mai declarat Heinz Joachim Schoettes.

"Clientii Germanwings sunt acele persoane care calatoresc in mod regulat in afara tarii si cauta solutii eficiente pentru aceasta - atat din punct de vedere financiar, cat si din punct de vedere al timpului", a mai declarat Schoettes. Acesta a adaugat ca printre motivele care duc la alegerea unei companii low-cost se numara si zborurile directe catre principalele centre de afaceri.

Low-cost-ul oamenilor de afaceri aterizeaza in RomaniaOficialul operatorului german a mai precizat pentru Wall-Street ca Germanwings nu se va folosi de avantajul Lufthansa, companie prezenta deja pe piata locala de mai multi ani, cele doua companii fiind independente potrivit lui Schoettes. Un important factor il va avea site-ul operatorului, 95% din bilete fiind comercializate online. Schoettes a mai precizat ca este putin probabil ca Germanwings sa isi deschida pe termen mediu un hub in tara noastra, aceste planuri fiind luate dupa analize profunde asupra fiecarei piete in parte. Compania are patru hub-uri in Germania, si anume in Koln, Stuttgart, Berlin, Hamburg, un al cincilea urmand sa fie inaugurat la jumatatea acestui an in Dortmund.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.