Banca Transilvania a obtinut anul trecut un profit net de 120,2 milioane de lei, in crestere cu 21% fata de nivelul de 99,7 milioane de lei consemnat in 2005, in conditiile in care banca s-a extins cu 126 de unitati si sucursale si a investit 93 milioane lei in 2006.

Profitul Bancii Transilvania a urcat cu 21% anul trecut Valoarea creditelor institutiei era, la finele anului trecut, de 4,89 miliarde lei, din care aproximativ 57% erau pentru persoane juridice si restul pentru persoanele fizice.

"Anul 2006 a fost un an bun Banca Transilvania, cu obiective atinse si chiar depasite", a spus directorul general al bancii, Robert Rekkers.

Banca Transilvania are 343 de sucursale si agentii in toata tara. Banca detinea active in valoare de 8,08 miliarde lei (2,39 miliarde euro) la sfarsitul anului trecut si controla 4,69% din piata bancara romaneasca.

Rezulatele preliminare pentru sfarsitul anului 2006 indica venituri totale de 1.358 milioane lei (400 milioane euro), in crestere cu 548,8 milioane lei (68%) fata de sfarsitul anului 2005, cand compania a afisat venituri totale de 809.4 milioane lei (238.92 milioane euro). Pentru intreg anul 2006, banca a afisat un profit preliminar de 120,2 milioane lei (35,48 milioane euro), in crestere cu 21% fata de sfarsitul anului 2005, cand banca a avut un profit de 99.7 milioane lei (29,43 milioane euro).

Capitalul social al companiei este de 392,8 milioane lei (115,95 milioane euro), divizat in 3.927.994.010 actiuni cu valoare nominala de 0,10 lei.Titlurile bancii sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti, la categoria I, sub simbolul TLV. Luni actiunile au incheiat sedinta la o cotatie de 1,08 lei, mentinandu-se la cotatia de vineri.

Actionarul majoritar al Bancii Transilvania este Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), care detine 15% din pachetul total de actiuni.

"Rezultatele financiare obtinute in anul 2006 au la baza strategia implementata la nivelul celor trei linii de afaceri ale Bancii Transilvania: retail, IMM si corporate. Avem acum mai multi clienti, iar cota de piata este in prezent de 4,7%. Suntem printre primele 5 institutii bancare din Romania si, asa cum ne-am propus, am devenit si mai prezenti la nivel national, avand, la finalul anului trecut, 341 de sucursale si agentii", a declarat Rekkers.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.