Cei 50 de mil. euro sunt insuficienti. Prima creditare BERD, fara garantii guvernamentale. Profitul institutiei pe anul trecut - 20 milioane euro

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare ar putea acorda Postei Romane un imprumut de 50 milioane euro, destinat modernizarii infrastructurii de sortare si distributie a corespondentei. Potrivit BERD, finantarea de 50 milioane euro, pe care BERD ar putea sa o acorde Postei Romane, va fi acoperita in colaborare cu alte banci, iar suma ar reprezenta peste 80% din necesarul de finantare al proiectului de modernizare a infrastructurii Postei Romane, evaluat la 60 milioane euro.

Potrivit BERD, proiectul consta in constructia si operationalizarea primului Centru Automat de Sortare al Postei Romane din Bucuresti, precum si in modernizarea Centrului Automat de Sortare al Postei Romane de la Cluj. "In urma implementarii acestui proiect, Posta Romana va putea sa proceseze un numar sporit de scrisori si pachete, intr-un timp mai scurt, iar calitatea serviciilor oferite va creste", afirma BERD.

In Romania, aceasta va fi prima creditare BERD acordata fara garantii guvernamentale. "Faptul ca Posta Romana primeste un credit BERD negarantat guvernamental constituie o nota buna pentru companie si marcheaza un semn de sanatate financiar-economica. Se stie ca BERD nu acorda un credit numai in baza unei situatii financiare, ci si a unei strategii de dezvoltare. Existenta unor proiecte de investitii, printre care si cele legate de structurarea licentelor de tranzit, a facut ca BERD sa accepte initierea negocierilor in vederea finantarii investitiilor noastre din Bucuresti si Cluj" a declarat Dan Mihai Toader, directorul general al Postei Romane.

Imbunatatirea procedurilor de business

"Posta Romana se afla in plin proces de restructurare, destinat imbunatatirii calitatii serviciilor postale, prin prisma noilor standarde impuse de recenta aderare a Romaniei la UE. Prin finantarea de echipamente automate de sortare, proiectul va imbunatati procedurile de business si serviciile oferite de Posta Romana, reducand intervalul de receptie si distributie al corespondentei", mai spune BERD. Proiectul finantat de BERD va incerca sa stabileasca o sinergie intre obiectivele BERD si mandatul consultantului desemnat de Guvernul Romaniei pentru procesul de restructurare a institutiei. Cooperarea dintre BERD si consultantul pentru restructurare va urmari imbunatatirea guvernantei corporative si a eficientei operationale a Postei Romane.

Consultanta de 1,8 milioane euro

De asemenea, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei si Roland Berger Strategy Consultants au semnat la inceputul saptamanii contractul de consultanta si servicii financiare pentru restructurarea Companiei Nationale Posta Romana, dupa ce Guvernul Romaniei aprobase, in sedinta din 22 noiembrie 2006, prin Hotarare, contractul de consultanta si servicii financiare pentru restructurare in vederea privatizarii a Companiei Nationale Posta Romana, ca urmare a finalizarii negocierilor dintre Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei si Roland Berger Strategy Consultants.

Contractul incheiat cu Roland Berger Strategy Consultants se va desfasura pe parcursul a 18 luni, iar onorariul pentru serviciile prestate se ridica la 1,8 milioane euro.

Peste 35.000 de angajati

Posta Romana este operatorul national in domeniul serviciilor postale, care se ocupa, de asemenea, cu emiterea, editarea, comercializarea timbrelor si a efectelor postale si este si un furnizor de servicii cu valoare adaugata, cum ar fi: dezvoltare de programe informatice, schimb valutar, servicii de consultanta, servicii de transport. Posta Romana are in prezent peste 35.000 de angajati si un numar de peste 7.000 de unitati prin intermediul carora asigura serviciile postale la nivelul intregii tari. Potrivit unor estimari ale oficialilor Postei Romane, institutia a inregistrat, in 2006, un profit net de 20 milioane euro, cu 81% mai mult decat in 2005, atingand, la jumatatea anului trecut, o valoare a profitului net de 12 milioane euro.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.