Paul Allen este unul din cofondatorii Microsoft, alaturi de Steve Ballmer si Bill Gates. Miliardarul nu a mai intrat in atentia presei si a analistilor dupa ce a parasit gigantul Microsoft.

Paul Gardner Allen este un antreprenor american a carui avere are la baza construirea impreuna cu Bill Gates a companiei Microsoft. In fiecare an, cofondatorul liderului industriei de software, este prezent in clasamentul celor mai bogati oameni din lume intocmit de revista Forbes. Paul Allen ocupa in continuare pozitia a cincea in topul celor mai bogati oameni din America, cu o avere estimata la 22 miliarde de dolari.

In acest moment, Paul Allen detine cateva echipe sportive de prima liga (Seattle Seahawks , NFL, si Portland Trail Blazers NBA. Mai mult, americanul in varsta de 54 de ani, are in proprietate un muzeu dedicat muzicii si colectioneaza avioane din Al Doilea Razboi Mondial. Allen este de asemenea directorul companiei Charter Communications si a renuntat de curand la actiunile companei Dreamworks Animation.

Paul Allen s-a nascut in Seattle, Washington, parintii sai fiind profesori universitari. Allen a absolvit Lakeside School, una din cele mai bune scoli private din Seattle. Pe Bill Gates l-a cunoscut chiar in perioada liceului. Dupa absolvirea liceului, Allen a urmat cursurile Universitatii Washington State unde a fost un membru marcant al fratiei Phi Kappa Theta. Nu a terminat facultatea, reusind sa-l convinga si pe Bill Gates sa renunte la studiile de la Harvard pentru a crea compania Microsoft.

La Microsoft, a stat doar opt ani, din 1975 pana in 1983, an in care s-a retras din cauza unei boli foarte grave. In cei opt ani, Allen a ocupat functia de vicepresedinte al companiei pe produse noi si dezvoltare. In prezent, nu mai ocupa nici o functie executiva in cadrul gigantului software, fiind unul dintre cei mai mari actionari ai Microsoft.

Dupa ce a renuntat la functiile executive din companie, si-a inceput cariera de investitor si, totodata, de filantrop. Suferinta prin care a trecut l-a determinat pe Paul Allen sa doneze sume importante persoanelor cu probleme grave de sanatate. In 1986, a infiintat Paul Allen Foundation prn care daruieste in scopuri caritabile, anual, 30 de milioane de dolari.

Paul Allen are mai multe pasiuni, de la baschet la muzica rock Allen este principalul sponsor al Institutului SETI (dedicat studiului vietii extraterestre). Mai exact, el a donat 11,5 milioane de dolari pentru proiectul Allen Telescope Array, o incercare inovativa de a gasi forme de viata extraterestre.

Mai mult, fiind pasionat de muzica rock, Allen a investit mai mult de 300 milioane de dolari intr-un muzeu dedicat muzicii, Experience Music Project. Paul Allen nu este casatorit si nu are copii.

Cand nu navigheaza cu yacht-ul sau Octopus, Allen alearga pe autostrazi cu un Porsche 959 Coupe, din 1988. Initial miliardarul a vrut sa conduca masina in Statele Unite, insa din cauza puterii prea mari si a emisiilor poluante, atat Porsche-ul lui cat si al lui Bill Gates au fost confiscate la vama. Drept urmare, Allen il foloseste numai pe autobahn in Germania, cand se plimba prin Europa. Mai are o masina: o camioneta din 1988, Mazda.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.