Noile taxe de inmatriculare nu vor contribui semnificativ la evolutia pietei auto. Analistii mentin estimarile din 2006 si pentru acest an: un avans de 10%.

Imbatrinirea parcului auto national ii va determina pe multi dintre posesorii de autoturisme vechi sa le inlocuiasca. In prezent, in Romania, din peste patru milioane de autovehicule aproximativ 300.000 de masini au in jur de 20 de ani vechime. Potrivit lui Bren Valmar, presedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), piata locala are destul loc de innoire, in conditiile in care virsta medie a parcului auto national este de 13 ani.

"Cred ca vom avea si anul viitor crestere pe piata auto. Eu sint adeptul avizarii in momentul acesta a unei cresteri optimiste, dar totusi moderate de 10%", a spus Valmar, citat de NewsIn. Presedintele APIA si-a mentinut astfel si pentru 2007 previziunile pe care le-a facut pentru acest an. Valmar declara la sfirsitul anului trecut ca se asteapta in 2006 la un avans al pietei auto de zece puncte procentuale.

Vinzarile de autoturisme din import au consemnat o crestere de 33,3% in primele 11 luni din acest an comparativ cu perioada similara a anului trecut. Tot in acest interval, vinzarile celor doi producatori locali, Dacia si Daewoo, au avansat cu 4,1%. In acest interval, romanii au achizitionat 233.187 de masini, atit de origine straina, cit si autohtona. Cei mai importanti importatori sint marcile Renault cu vinzari de 19.152 de unitati, Skoda - 18.414 si Volkswagen - 13.693.

Taxe mai mici pentru non-UE

Un alt element care va contribui la sustinerea avansului pietei auto este scaderea taxelor vamale de la 30% la zece puncte procentuale pentru automobilele de provenienta non-europeana, o data cu adoptarea de catre Romania a legislatiei europene. Intr-un clasament realizat de APIA privind cei mai mari zece importatori, Toyota ocupa locul 10 la sfirsitul primelor 11 luni din acest an, mentinindu-si pozitia pe care s-a aflat si pe ansamblul anului 2005. Toyota a comercializat in acest an in Romania cu 48,3% mai multe autoturisme decit in primele 11 luni din 2005, ajungind la un nivel de 4.987 de masini.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.