Capitalizarea Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a crescut, in 2006, pana la 73,34 miliarde lei (21,41 miliarde euro), cu 30,8% fata de sfarsitul lui 2005, cand valoarea companiilor listate a fost de 56,065 miliarde lei (15,31 miliarde euro).

Numarul societatilor listate a scazut, in 2006, la 58 de companii, cu 9,37% mai putin decat in anul anterior, cand au fost 64 de emitenti, potrivit datelor centralizate de BVB. DNumai doua companii au fost listate la Bursa de Valori Bucuresti in acest an, Transelectrica si Turbomecanica, in vreme ce in 2005, cinci noi societati au fost listate.

Unul dintre motivele reducerii numarului de emitenti a fost reorganizarea structurii pietei de capital, care a avut loc la sfarsitul anului 2006, dupa intrarea in vigoare a codului bursier, cand sapte dintre companiile listate la primele doua categorii ale BVB au fost retrogradate la categoria titlurilor necotate. in plus, in anul 2006, a fost delistata compaia Otelinox.

Valoarea tranzactiilor incheiate in ultimele 12 luni a fost de 9,84 miliarde lei (2,80 miliarde euro), in crestere cu 26,79% fata de valoarea schimburilor incheiate in anul anterior. Pe parcursul anului 2005, valaorea tranzactiilor incheiate la BVB a fost de 7,80 miliarde lei (2,15 miliarde euro).

Indicele BET-C, care arata evolutia generala a actiunilor listate la BVB, a inregistrat o apreciere de 28,49%, de la 3.910,88 puncte la sfarsitul anului 2005 pana la 5.025,08 puncte in utlima sedinta a anului in curs. Ritmul de crestere al acestui indice a scazut in ultimii trei ani. La sfarsitul anului 2004, BET-C inregistra o apreciere de 103,5% fata de anul anterior, in vreme ce in ultima sedinta a anului 2005, indicele compozit al BVB crescuse cu 38,22% fata de valoarea inregistrata la sfarsitul anului 2004.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece companii listate la BVB (Banca Transilvania, BRD SocGen, SNP Petrom, Rompetrol Rafinare Constanta, Oltchim Ramnicu Valcea, Antibiotice Iasi, Impact Bucuresti, Turbomecanica, Azomures si Rulmentul Brasov), s-a apreciat in ultimele 12 luni cu 22,23%, de la 14.238.55 puncte in ultima sedinta a anului 2005 pana la 17.642,77 puncte la sfarsitul anului 2006. Aprecierea inregistrata de indicele BET la sfarsitul anului 2005 fata de anul anterior a fost de 50,9%, iar cu un an inainte, BET crescuse cu 100,96%.

Indicele soceitatilor financiare, BET-FI a crescut in acest an cu 32,41%, de la 47.588,76 puncte la sfarsitul anului trecut, pana la 63.011,74 puncte in ultima sedinta a acestui an. in ultimii doi ani, indicele SIF-urilor s-a dublat de la un al altul, astfel, in anul 2004, BET-FI a inregistrat o crestere de 115,48% fata de anului 2003, in vreme ce anul trecut, indicele societatilor financiare s-a apreciat cu 175,24% fata de valaorea pe care o avea la sfarsitul anului 2004.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.