In cursul sedintei de tranzactionare de luni investitorii de la Bursa de Valori au avut parte de o piata agitata. Cursurile actiunilor au evoluat diferit, cu aprecieri mai ales pentru titlurile SIF, insa din nou cu o sedinta negativa pentru societatile vedeta de la categoria I a bursei, potrivit raportului de tranzactionare realizat de Broker Cluj.

Sedinta de tranzactionare s-a deschis pe aprecieri modeste, insa treptat ordinele de cumparare s-au dovedit mai puternice, iar preturile de deschidere au fost apropiate de minimele de tranzactionare ale zilei. Cursurile au urcat constant pe fondul unor tranzactii importante, care au confirmat revenirea acestor actiuni pe un trend de crestere.

Cele mai tranzactionate au fost titlurile SIF Oltenia, cu un volum de 3,3 milioane actiuni si o valoare de peste 11,1 milioane lei, aflandu-se in crestere cu 0,05 lei fata de sedinta precedenta (+1,48%), pana la nivelul de 3,42 lei/actiune. Tot de o valoare ridicata a tranzactiilor s-a bucurat si SIF2 Moldova (2,7 milioane lei), dar cu cea mai mare apreciere dintre societatile de investitii financiare, cu 2,89%, atingand pretul de 3,2 lei, in maximul zilei.

Celelalte societati SIF au avut urmatoarele evolutii: SIF1 Banat Crisana s-a apreciat pana la 3,16 lei (+0,64%), SIF3 Transilvania a avut ca pret de inchidere 2,96 lei, curs constant, si SIF4 s-a depreciat cu 0,02 lei, inchizand sedinta la pretul de 1,81 lei (-1,09%). Indicele sintetic al acestor actiuni, BET-FI, a inchis ziua la nivelul de 61.625 pc., in apreciere cu 0,84%.

Si pe celelate actiuni listate la BVB s-au realizat tranzactii importante, insa nu de amploarea celor de pe actiunile societatilor de investitii financiare. Dintre actiunile listate la categoria I ale bursei, TLV a fost cel mai lichid simbol, cu 6,25 milioane actiuni tranzactionate, in valoare de 6,2 milioane lei. Pretul s-a depreciat din nou insa, dupa tranzactia raportata vineri pe piata Deal, la pretul de 0,97 lei/actiune. Vanzatorii au dat din nou tonul pe acest titlu, iar cotatia de inchidere a stability si minimul zilei, de 0,98 lei/actiune, echivalentul unei deprecieri zilnice de 1,51%. BRD s-a tranzactionat intre un minim de 17,8 lei si un maxim de 18,5 lei. Ultimul pret consemnat a fost insa de 18 lei, in crestere cu 0,56%. Valoarea acestor tranzactii a fost de 2,8 milioane lei.

Actiunea SNP, dupa o lunga perioada de oarecare stagnare, a intrat pe o faza de scadere, confirmata si de sedinta de luni, cand titlul nu a reusit o revenire de pret, dupa scaderea drastica de vineri, de peste 3,5%. Cotatia de inchidere a ramas constanta la 0,545 lei/actiune, cu o valoare totala a tranzactiilor de 3,2 milioane lei. Si celalalt emitent important din domeniul petrolier listat la bursa, Rompetrol Rafinare Constanta (RRC), s-a depreciat luni. Valoarea tranzactionata a fost mai buna decat in cazul SNP, cu peste 4,4 milioane lei rezultate din transferul a 50,7 milioane actiuni, care au stabilit un pret de inchidere de 0,0870 lei, in scadere cu 2,79%. Biofarm, cu care s-au realizat tranzactii in valoare de 0,7 milioane lei, s-a depreciat si ea, iar ultimul pret al zilei a fost de 0,65 lei/actiune.

Preturi in stationare s-au consemnat in cazul actiunilor Broker Cluj-Napoca, la 1,65 lei, Impact Bucuresti, la pretul de inchidere 0,58 lei, iar Banca Comerciala Carpatica a stagnat la nivelul de 0,52 lei.

Silviu Turc
Departamentul de Tranzactionare SSIF Broker SA


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.