Leul face legea pe piata valutara autohtona. Cistigul promis de moneda nationala bate la scor presiunile traditionale de depreciere a leului fata de euro in sezonul de toamna-iarna.
Cursul de schimb s-a mentinut ieri sub pragul de 3,5 lei noi (3,4995 RON, cursul mediu comunicat de BNR) marcind totusi o usoara corectie fata de ziua precedenta cind, sub presiunea vinzarilor de valuta, euro a scazut sub 3,49 RON.
"Sedinta valutara de miercuri s-a deschis la un curs de 3,4860 lei/euro, iar pina la prinz leul a pierdut teren pina la 3,4920 lei/euro. Ordinele de cumparare de valuta par sa vina de la investitorii straini care si-au marcat profiturile, dar e posibil ca deprecierea leului sa fi fost sustinuta si de ordinele de cumparare de valuta ale importatorilor", a declarat pentru Newsin un dealer bancar. Ultimele sedinte de tranzactionare au marcat o tendinta de apreciere rapida a leului fata de euro. Spre deosebire de anii trecuti, leul intra tare in iarna valutara.
Sub asaltul investitorilor straini
Dealerii din piata pun evolutia leului pe seama nerezidentilor, care au revenit pe pietele emergente si care au un comportament regional, moneda noastra evoluind in tandem cu zlotul si cu forintul, care au intrat si ele pe un trend de apreciere. Cistigul promis de moneda nationala bate deocamdata presiunile traditionale de sfirsit de an in sensul deprecierii, presiuni determinate, in anii trecuti, de cererea mare de valuta pentru importurile de consum destinate sarbatorilor de iarna.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro