In trei ani, numarul investitorilor s-ar putea inzeci

Bursa de Valori Bucuresti estimeaza ca pana in 2010 numarul de conturi active va ajunge la 300.000/an, in conditiile in care in primele noua luni ale anului 2006, peste 30.000 de investitori au realizat cel putin o tranzactie bursiera. In 1995, primul an de activitate al Bursei de la Bucuresti, doar cateva zeci de investitori au facut primul pas spre constituirea portofoliilor virtuale de actiuni. Conform datelor prezentate de oficialii BVB, cele 30.081 de conturi active in primele noua luni ale anului au fost acoperite in proportie de 94% de persoane fizice romane, in timp ce persoanele juridice romane au acoperit 3% din numarul conturilor deschise, aceeasi pondere avand-o si investitorii straini.

"Atractivitatea pietei creste prin posibilitatea tranzactionarii online, in plus, alianta dintre Bursa de Valori si Depozitarul Central creste accesibilitatea investitorilor la datele de tranzactionare, ceea ce atrage atentia investitorilor. Totodata, Bursa de la Bucuresti mizeaza pe o reducere a costurilor de operare, ceea ce va atrage investitorii pe platforma BVB", a declarat Stere Farmache, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, prezent la conferinta de presa prilejuita de sarbatorirea a 11 ani de activitate a BVB.

"Din punct de vedere al atragerii investitorilor, eforturile Bursei trebuie insotite de eforturile intermediarilor. Bursa poate sa usureze regimul general de investire prin reducerea constanta in timp a comisioanelor si prin crearea unui cadru favorabil", a declarat presedintele BVB, Septimiu Stoica.

Capitalizarea bursiera, la 40 miliarde euro, in 2010

Septimiu Stoica estimeaza o crestere a capitalizarii bursiere pana la 40 de miliarde de euro, pana in anul 2010.

In primele noua luni ale anului, BVB a ajuns la o capitalizare bursiera de 21,5 miliarde de euro, aproximativ 27% din produsul intern brut. Factorii care au influentat capitalizarea bursei au fost dinamica preturilor pentru majoritatea titlurilor listate, ofertele publice, capitalizarea rezervelor si aducerea unor companii de pe platforma Rasdaq la BVB. In ceea ce priveste anul 2005, capitalizarea bursiera a ajuns la 15 miliarde de euro, reprezentand 26% din valoarea PIB. Cresterea estimata pana in 2010 are ca explicatie ofertele publice si aducerea pe piata bursiera a companiilor de utilitati si a unor societati bancare la care procesul de consolidare a actionariatului nu s-a incheiat.

Valoarea medie zilnica a tranzactiilor a fost in primele noua luni ale anului de peste 10 milioane de euro, insa concentrarea pietei ramane relativ ridicata, astfel ca cele mai tranzactionate companii genereaza 88% din rulajul total al pietei. Pentru 2010, Septimiu Stoica estimeaza o valoare medie a tranzactiilor zilnice de peste 50 de milioane de euro. In primele noua luni ale anului, banii noi intrati pe Bursa, reprezentand suma diferentelor pozitive dintre valoarea cumpararilor si cea a vanzarilor, au reprezentat 32% din capitalul rulat de investitori, ponderea sumelor reinvestite fiind de 68%.

BVB, membru al Federatiei Europene

Reprezentantii BVB au declarat, ieri, ca in acest moment, Bursa isi concentreaza eforturile pentru a deveni cea mai performanta piata de capital din regiune, in vederea integrarii cu succes a Romaniei in Uniunea Europeana. Federatia Europeana a evaluat BVB in vederea admiterii sale ca membru cu drepturi depline al acesteia. Conform presedintelui Bursei, reprezentantii Burselor europene se vor intalni saptamana viitoare pentru discutii in legatura cu BVB, iar raportul intocmit este favorabil Bursei bucurestene.

Totodata, acesta a mentionat ca BVB va primi statutul de membru la data aderarii. Pana in 2010, BVB intentioneaza sa creeze cadrul necesar ca intermediarii autohtoni sa opereze simultan pe mai multe piete europene. In plus, reprezentantii BVB mizeaza pe prezenta la BVB a caselor de brokeraj internationale.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.