Actiunile Transelectrica au deschis sedinta de vineri de la Bursa de Valori Bucuresti cu o crestere sustinuta, pana la 8,18%, investitorii fiind atrasi de profitul dublu fata de cel estimat obtinut de companie pe primele sase luni din 2006, sustin brokerii

"Realitatea a depasit asteptarile companiei pe primele sase luni, profitul obtinut fiind dublu fata de cel estimat, iar reactia in piata, dupa doua sedinte de suspendare pentru desfasurarea adunarii generale, a fost o crestere accelerata a cotatiei Transelectrica la inceputul sedintei, cu peste 8%, pe fondul unui volum foarte bun, de peste 178.000 de actiuni tranzactionate", a declarat, pentru NewsIn, Mihai Chisu, broker la Alpha Finance.

Actiunile Transelectrica au atins cotatia de 34,4 lei la mijlocul sedintei de la Bursa, cu o crestere de 8,18%, pe fondul unor tranzactii in valoare de 5,746 milioane lei. "Ulterior, piata a inregistrat un recul, normal in cazul unei cresteri in forta, dar cotatiile Transelectrica au continuat sa creasca cu 7,55%, in jurul pragului de 34,2 lei/actiune", a mai spus Mihai Chisu.

Potrivit standardelor internationale, profitul obtinut de Transelectrica in primele sase luni ale anului este de 154 milioane lei (43 milioane euro), dublu fata de estimarile initiale ale companiei. Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 60%, de la 705,6 milioane lei obtinute in primul semestru al anului 2005, pana la 1,12 miliarde lei (317 milioane euro) in primele sase luni ale anului in curs.

Transelectrica estimeaza ca va obtine, in 2006, un profit brut consolidat de 56,6 milioane euro, la o cifra de afaceri de 674 milioane euro, potrivit datelor comunicate de companie in aceasta saptamana. La sfarsitul anului 2005, profitul Transelectrica a fost de 82,37 milioane lei (23,3 milioane euro), la o cifra de afaceri de 1,71 miliarde lei (484 milioane euro).

Actiunile companiei Transelectrica se tranzactioneaza incepand de marti, 29 august la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Capitalul social al companiei este aproximativ 732,97 milioane de lei, divizat in aproximativ 73,29 milioane de actiuni. Statul detine 76,5% din capitalul social al companiei, restul de 13,5% fiind detinut de Fondul Proprietatea.

Wall-Street

Sursa: Wall-Street



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.