Tendinta romanilor de a se aproviziona de la supermarketuri este in crestere, in detrimentul cumparaturilor de la chiosc

Indiferent de bunurile comercializate, romanii prefera sa-si faca cumparaturile din supermarket releva un studiu de piata al companiei MEMRB. Fata de anul trecut, supermarketurile au raportat cele mai mari cresteri, in timp ce vanzarile prin chioscuri au inregistrat scaderi ale ponderii din totalul vanzarilor, atat la produsele alimentare, cat si la cele nealimentare.

In retelele de supermarketuri, ponderea vanzarilor bunurilor de larg consum a crescut cu 44% in valoare si 34% in volum, in prima jumatate a lui 2006, fata de perioada similara din 2005. La polul opus, ponderea vanzarilor bunurilor de larg consum in chioscuri a scazut in primele sase luni din 2006 cu 49% in volum si cu 9% ca valoare, fata de aceeasi perioada din 2005, informeaza NewsIn. Supermarketurile au inregistrat cresteri in volum la produsele alimentare ajungand la 14,9% in prima jumatate din 2006, de la 12,3% in perioada similara din 2005.Ca valoare, raportat la aceleasi perioade, vanzarile au crescut la 17,9% in 2006, de la 13,7% in 2005.

Chioscurile au inregistrat cea mai mare scadere. Volumul vanzarilor la produsele alimentare a scazut la 6,7% in primele sase luni din 2006, de la 9,3% in perioada similara din 2005.Ca valoare, raportat la aceleasi perioade, vanzarile au scazut la 3,3% in 2006, fata de 4,3% in 2005. In cazul produselor nealimentare, supermarketurile au inregistrat de asemenea cresteri in volum a vanzarilor la 15,2% in primele sase luni din 2006, de la 11% in aceeasi perioada din 2005, iar ca valoare, raportat la aceleasi perioade, vanzarile au crescut la 19,7% in 2006, comparativ cu16,3% in 2005.

Vanzarile din chioscuri scad dramatic

Chioscurile au avut scaderi ale volumului vanzarilor la produsele nealimentare, ajungand la 4,2% in prima jumatate a lui 2006, de la 5,5% in perioada similara din 2005.Ca valoare, raportat la aceleasi perioade, vanzarilor au scazut la 2,6% in primele sase luni din 2006, de la 3,4% in 2005.

Studiul pune in evidenta o tendinta generala de crestere a pietei bunurilor de larg consum. Astfel, aceasta a iregistrat in primele sase luni cresteri cu 15% in valoare si cu 5% in volum, comparativ cu perioada similara din 2005, supermarketurile fiind canalul de vanzare care a inregistrat cele mai mari cresteri. Cresterea pietei a fost generata, conform studiului, de piata bunurilor alimentare, care s-a marit cu 13% in volum si cu 19% in valoare in prima jumatate a lui 2006, comparativ cu aceeasi perioada din 2005. Bunurile de larg consum nealimentare au inregistrat o scadere cu 4% in volum, dar o crestere cu 7% in valoare. Scaderea volumului poate fi explicata prin tendinta consumatorului de a cumpara bunuri ambalate in cantitate mai mare, cum ar fi detergentul, ceea ce face sa scada numarul de unitati unitati (pachete) vandute, dar sa creasca numarul de kilograme pe produs.

Dezvoltarea retelei Carrefour Romania a dus la cresterea vanzarilor cu 35%

Vanzarile Carrefour Romania au crescut, in primul semestru, cu 35% fata de perioada similara din 2005, urmare a dezvoltarii magazinelor existente si deschiderii celor doua centre de la Ploiesti si Baneasa. Reteaua de hipermarketuri Carrefour Romania, controlata de grupul francez Hyparlo, a raportat in primele sase luni din 2006, vanzari de 211,6 milioane de euro, in crestere cu 35 % fata de perioada similara din 2005, potrivit raportului semestrial al companiei.

Cresterea cifrei de afaceri cu aproape 35% este rezultatul dezvoltarii magazinelor mai vechi, deschiderea unui hipermarket la Baneasa si luarea in calcul a unor noi magazine, care nu fusesera inaugurate in intervalul similar din 2005, cum este cazul hipermarketului de la Ploiesti, se arata in raportul semestrial al grupului Hyparlo. La cinci ani de la intrarea pe piata din Romania, magazinele Carrefour au ajuns, in 2006, la o pondere de 34% din cifra de afaceri consolidata a grupului Hyparlo, fata de 28% anul trecut. Directorul general al subsidiarei din Romania, Jacobo Caller Celestino, estima la inceputul acestei luni ca vanzarile de pe piata romaneasca vor ajunge in 2010 la un miliard de euro, fata de 600 milioane euro prognozat pentru acest an.

Magazinele Carrefour din Romania au realizat anul trecut un profit net de peste cinci milioane de euro la o cifra de afaceri de 435 de milioane de euro . Pentru 2007, Jacobo Caller Celestino a estimat o cifra de afaceri mai mare cu 10-15% fata de 2006. Reteaua include in prezent sapte hipermarketuri, valoarea totala a investitiilor realizate pe aceasta piata depasind 220 de milioane de euro. Operatorul francez va deschide anul viitor trei magazine, dintre care doua vor fi la Iasi si unul la Cluj-Napoca.

Cora deschide al treilea hipermarket in Romania

De asemenea, compania Romania Hypermarche a investit peste 20 milioane de euro in cel de-al treilea hipermarket Cora din Romania, care va fi deschis in octombrie, la Cluj-Napoca, informeaza un comunicat al companiei. Magazinul va avea o suprafata totala de 20.000 de metri patrati, dintre care 9.000 de metri patrati vor constitui zona de vanzare si va dispune de 1.200 de locuri de parcare.

Hipermarketul Cora de la Cluj-Napoca beneficiaza de o galerie comerciala ce cuprinde peste 15 magazine din toate domeniile comertului (textile, incaltaminte, echipamente IT, telefonie mobila, farmacie, cosmetice, foto, diverse servicii, restaurante, etc). in plus, clientii pot beneficia de serviciul de livrare gratuita la domiciliu a produselor electrocasnice mari, precum si de credite direct in magazine, oferite de doua organisme bancare distincte.

Reteaua Cora are doua magazine, ambele in Bucuresti. Primul a fost deschis in 2003, in cartierul Pantelimon,cu o investitie de 50 milioane euro, iar ce de-al doilea a fost inaugurat in luna septembrie a anului trecut, in zona Lujerului, investitia fiind de 40 milioane euro.

Compania vrea sa investeasca pe termen lung in Romania circa 500 milioane euro si sa deschida 14 hipermaketuri. Romania Hypermarche a incheiat anul 2005 cu o cifra de afaceri de aproape 640 milioane lei (177 milioane euro), in crestere cu 56% fata de anul precedent. Totodata, anul trecut a marcat si trecerea companiei pe profit, de la o pierdere de 15,4 milioane lei in 2004 la un profit brut de 8,7 milioane lei.

Cora face parte din portofoliul de marci al grupului franco-belgian Louis Delhaize, prezent in Romania si prin intermediul magazinelor de discount Profi. La nivel mondial, compania detine si retelele de supermarketuri Match si Smatch, magazinele specializate in gradinarit Truffaut, magazinele de animale Animalis, precum si cybermarketurile prin Internet Houra.fr. Grupul Louis Delhaize a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de peste 11 miliarde euro.

Hypermarketul sloven se pregateste sa atace piata autohtona

Cel mai mare lant de hypermarketuri din Slovenia, Mercator, a finalizat achizitia a 76% din compania sarba M-Rodic, pentru 116 milioane de euro si intentioneaza sa devina leader de piata in Europa de Sud-Est prin extinderea dupa 2010 in Romania si Bulgaria, a anuntat, vineri, compania slovena.

Mercator a incheiat la inceputul lunii iunie un acord de preluare a lantului de magazine M-Rodic, care prevedea finalizarea tranzactiei inainte de 31 octombrie. in urma achizitiei M-Rodic, compania slovena va avea o cota de 8% din piata sarba, unde detine deja trei hypermarketuri.

Potrivit contractului incheiat, Mercator va mai cumpara 12% din M-Rodic in anul 2008, iar restul de actiuni va fi achizitionat in 2009, la un pret ce va fi stabilit in functie de performantele investitiei in urmatorii doi ani. Pretul final al companiei sarbe va fi situat intre 137 de milioane de euro si 177 de milioane de euro, potrivit Mercator.

Compania slovena a anuntat, in urma cu cateva luni, ca este in cautarea de parteneriate strategice pentru a-si mari cota de piata in Croatia, Bosnia si Serbia. De asemenea, reprezentantii Mercator au declarat ca vor sa se extinda dupa 2010 in Romania, Bulgaria, Macedonia si Albania.

Cifra de afaceri a companiei slovene in primul semestru al anului a fost de 940 de milioane de euro, in crestere cu 16,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar profitul Mercator a fost de aproximativ 17 milioane de euro, similar celui obtinut in perioada corespunzatoare din anul 2005.

In Romania activeaza deja grupurile Metro (23 magazine deschise), Billa (20 magazine), Cora (doua magazine), Rewe (Selgros- 10 magazine), XXL (5 magazine), Penny Market (16 magazine), Profi (24 magazine), Carrefour (7 magazine), La Fourmi (11 magazine), Artima (16 magazine) si Kaufland (9 magazine).

Alti giganti ai industriei, precum Tesco sau Wall-Mart si-au aratat interesul de a investi pe piata romanesca. Auchan va inaugura de asemenea anul acesta primul sau magazin in tara noastra, planurile pentru constructia celui de al doilea fiind deja stabilite.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.