Cel mai mare producator de material rulant din Elvetia, Stadler Rail AG, intentioneaza sa vanda in tara noastra aproximativ 50 de garnituri anul urmator. Compania isi va trimite oferta catre SNCFR, autoritatile urmand sa negocieze si sa selecteze un producator, scrie presa internationala.

Elvetienii de la Stadler au incheiat un memorandum de colaborare cu SC Astra Vagoane Calatori SA din Arad. Presedintele producatorului autohton, Vasile Blidar, a precizat la inceputul lunii ca Astra Vagoane Calatori incearca prin acest memorandum sa intre pe piata Europei de Vest si sa faciliteze firmei din Elvetia accesul pe piata romaneasca.

Potrivit acestuia, Stadler are o cifra de afaceri anuala, numai pentru material rulant, de un miliard de euro. Firma elvetiana a castigat deja un contract cu caile ferate din Ungaria, in urma caruia va furniza 60 de garnituri. Compania va construi si o fabrica de asamblare in tara vecina, detaliile nefiind insa puse la punct. Investitia din Ungaria va fi derulata pe o perioada intre sase si opt ani, pentru inceput urmand sa fie angajati 100 de muncitori, personalul putand sa fie extins la 500 de angajati.

Derularea investiei din Ungaria ar putea fi urgentata in eventualitatea in care Stadler va castiga contractul din Romania, garniturile de tren urmand a fi produse in tara vecina.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.