Ronald Lauder, presedintele Central Media Enterprises (CME), companie care detine 90% din ProTv, vinde aproape jumatate din actiunile sale la CME fondului american de investitii Apax Partners pentru 190 milioane dolari

Acordul intre Lauder si fond va fi incheiat, cel mai probabil, pe 1 septembrie, potrivit unui comunicat remis NewsIn. Apax va cumpara 49,7% din actiunile detinute direct de Lauder, iar restul de 50,3% vor fi pastrate de Ronald Lauder si de familia acestuia. Potrivit acordului, dupa ce va cumpara cele 49,7% din pachetul controlat direct de Lauder, Apax va detine 7,8% din compania cu sediul in Bermuda, CME. Ronald Lauder va pastra, impreuna cu familia sa, restul actiunilor si va controla, in comtinuare CME, deoarece este cel mai important investitor.

Magnatul cosmeticelor, Ronald Lauder, planuieste sa incheie un parteneriat cu fondul american de investitii. Acest parteneriat va controla 15,7% din capitalul CME si va avea 64,8% din drepturile de vot in compania de media. Dupa trei ani, Apax ar putea vinde partial sau complet actiunile nou-achizitionate, potrivit comunicatului de presa.

Fondul de investitii american va avea, in urma acordului, beneficii economice indirecte de 7,8% in compania media europeana. De asemenea, Christian Stahl si Frank Ehmer de la Apax Partners vor fi inclusi in conducerea CME.

"Acest parteneriat ma va ajuta sa imi diversific investitiile personale si mi se va valorifica o parte a investitiei initiale in companie, ramanand in acelasi timp cel mai mare actionar al CME", a precizat Lauder. "Mai mult, acordul va aduce in CME un investitor puternic din punct de vedere financiar si noi membrii in conducere ce impartasesc angajamentul nostru de a intari pozitia de lider si dezvoltarea regionala.", a continuat actionarul majoritar al CME.

CME este o companie care controleaza mai multe grupuri media in sase tari din Europa Centrala si de Est. Compania detine posturi de televiziune in Romania (PRO TV, Acasa, PRO Cinema), Croatia (Nova TV), Republica Ceha (TV Nova, Galaxie Sport), Slovacia (Markiza), Slovenia (POP TV, Kanal A) si Ucraina (Studio 1+1, Studio 1+1 International, Kino, City).

CME este tranzactionata pe NASDAQ si este listata la Bursa de Valori din Praga. Apax Partners este unul din cele mai mari grupuri de fonduri de investitii private din lume. Acesta opereaza in Statele Unite ale Americii, Europa, Israel si Asia si gestioneaza fonduri de peste 20 miliarde dolari (55,96 miliarde lei). Printre companiile in care Apax a investit se numara World Directories, Kabel Deutschland, TIM Hellas, Inmarsat, Intelsat, PCM, HIT Entertainment si Tommy Hilfiger.

Ronald Lauder este unul din cei mai bogati oameni din lume si figureaza in clasamentul Forbes pe locul 258. Ultima statistica a Forbes, estima averea actionarului majoritar al CME la 2,7 miliarde dolari (7,43 miliarde lei).


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.