Pentru a face fata concurentei din ce in ce mai stranse, tot mai multe companii de pe piata romaneasca au incercat, in ultima perioada, sa gaseasca metode inovatoare de crestere a vanzarilor, utilizand noi canale de comunicare cu clientii. "Odata cu cresterea ratei de utilizare a telefoniei mobile in Romania, campaniile prin SMS reprezinta unul dintre aceste canale usor de utilizat", observa Gabriel Sora, senior manager de produs in cadrul Vodafone.

Pe etichetele sucurilor sau bauturilor alcoolice, in pachetele de tigari, dar si pe ambalajele produselor nealimentare, consumatorul gaseste un insert cu un cod sau cu o parola pe care trebuie sa le trimita, in perioada promotiei, la un numar scurt. Desi este o modalitate relativ noua in Romania, reprezentantii companiilor sustin ca aceasta va deveni, in scurt timp, principala metoda pentru promotii.

"Mecanismul acestui gen de promotii permite un control foarte strict al intregii campanii, un grad sporit de siguranta si necesita o logistica nu foarte complicata", explica Marius Melesteu, director comercial al Brau Union Romania. Totodata, este si un bun prilej de feed-back (n.r. conexiune inversa) pentru companii. "SMS-urile sunt usor de centralizat, si avem astfel o identitate clara a consumatorului care este interesat de produsele si de campaniile noastre", apreciaza, la randul lor, reprezentantii companiei Pepsi.

Mai aproape de brand

Mai mult, exista si atractia interactiunii virtuale cu brandul companiei. "Interactiunea cu valorile brandului se poate realiza fie pe site-ul dedicat campaniei respective, fie pur si simplu prin "dialogul" generat prin sistemul de mesaje al operatorului de telefonie mobila de catre consumatorul care trimite codul de sub capac, iar sistemul genereaza un raspuns din partea brandului adresat consumatorului respectiv", explica reprezentantii Pepsi. "Consumatorul este foarte multumit de faptul ca primeste pe loc un raspuns (fie castigarea/necastigarea unuia dintre premiile instant, fie doar o confirmare a inregistrarii in promotie)", ne-a declarat Marius Melesteu.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.