Cu toate ca, la prima vedere, par complicate, afacerile in apicultura ar trebui luate in serios de cei care se gandesc sa dezvolte propriul business. Suma de pornire pentru micii investitori, de cel putin 1.000 RON, este accesibila, iar afacerea se poate dezvolta intr-un timp relativ scurt. Investitia initiala poate fi recuperata in maximum trei ani, dupa care vine si partea mult mai "dulce" - profitul. Producatorii interni spun insa ca afacerile cu miere ar fi mult mai profitabile daca in Romania ar exista o piata organizata de desfacere.
Pretul corect e greu de calculate
In prezent, intr-un an apicol bun, productia interna se ridica la 15.000 - 17.000 de tone de miere, din care aproximativ 10.000 de tone ies din tara. "Peste doua treimi din productia interna de miere pleaca la export. si acest lucru se intampla, pe de o parte, din cauza ca, la noi, foarte greu se poate obtine "pretul corect" pe kilogram, iar, pe de alta parte, pentru ca, efectiv, mierea nu este un produs foarte cautat", spune Eugen Zorici, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania (ACAR).
La mana comerciantilor
"Intr-un an apicol favorabil, o familie produce aproximativ 60 kilograme de miere. Angro, pretul unui kilogram este de numai 5 RON, ceea ce inseamna ca, intr-un an, un stup da 300 RON", spune Mihail Chirica, producator din judetul Calarasi. In piata insa, kilogramul ajunge la 10 RON mierea poliflora si la 20 RON mierea de salcam, ceea ce inseamna castiguri intre 600 si 1.200 RON pe stup. "Este un pret foarte bun, insa, cand lucrezi pe cont propriu, nu ai timp sa mai stai si cu mierea in piata. Ar fi o adevarata afacere daca am avea si o piata de desfacere pe masura", sustine Florea Gheorghita, producator individual din Bucuresti.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro