Autoritatile locale impusca doi iepuri dintr-un foc prin incheierea parteneriatelor public-private (PPP) in domeniul rezidential. Pe de-o parte, castiga un numar de apartamente pe care le inchiriaza persoanelor aflate pe listele de prioritati ale primariilor, pe de alta parte schimba fata orasului pe banii investitorilor. in contrapartida, consiliile locale pun la bataie terenurile pe care urmeaza sa apara ansamblul rezidential.
Bucurestiul pare sa stea cel mai prost la capitolul suprafete libere, din cauza numarului mare de cereri de retrocedare, cel putin asa afirma Adriean Videanu, primarul general al Capitalei. "Peste 80% din potentialul de suprafete pe care s-ar putea construi este in prezent blocat de revendicari. Pana nu se solutioneaza aceste solicitari, noi nu putem sa dam nicio utilitate acelor zone", ne-a declarat edilul-sef al Capitalei.
Cartier, in loc de unitati militare la Bucuresti
Cum terenuri libere in Bucuresti nu prea mai sunt, autoritatile se orienteaza catre periferie, unde mai exista zone pe care se pot dezvolta proiecte rezidentiale. Primarul general a pus ochii pe o asemenea suprafata, de aproximativ 304 hectare, delimitata de Prelungirea Ghencea si soseaua Antiaeriana. Proprietarul este deocamdata Ministerul Apararii Nationale, insa Videanu se bazeaza pe promisiunea premierului Calin Popescu Tariceanu de a trece terenurile - pe care in prezent functioneaza cinci unitati militare - in administrarea municipalitatii. Aici urmeaza sa apara un ansamblu rezidential care va cuprinde peste 15.000 de locuinte, prin asocierea municipalitatii cu un investitor imobiliar.
"Pana la sfarsitul anului vrem sa elaboram caietul de sarcini al proiectului", spune optimist edilul-sef. in privinta formulei de parteneriat, primaria va pune la dispozitie terenul si va viabiliza toata zona, afacere din care va castiga un numar de apartamente. Locuintele vor fi inchiriate tinerilor si persoanelor evacuate din casele nationalizate. Daca lucrurile vor merge bine, intregul cartier va fi finalizat in doi ani.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro