Informarea asupra conditiilor de acordare a unui credit este esentiala. si nu ar fi rau daca ati trece pragul cat mai multor banci pentru a testa ofertele. Mai departe, trebuie sa verificati daca va incadrati in criteriile de eligibilitate (preevaluare) ale bancii la care ati ales sa luati creditul. in primul rand, veti avea in vedere ca suma ratelor lunare din credite imobiliare, inclusiv rata la imprumutul actual, sa fie mai mica de 35% din venitul lunar net total din care se scad alte obligatii de plata lunare.

Suma tuturor obligatiilor financiare ale familiei (rate credite, rate leasing), inclusiv rata la imprumutul actual, se impune a fi mai mica de 40% din venitul lunar net total. Asadar, la un venit lunar de 1.000 RON, rata pentru un credit destinat achizitionarii unui imobil nu poate depasi 350 RON. in cadrul criteriilor de eligibilitate mai intra, pe langa rata lunara, varsta, stabilitatea profesionala, venitul lunar net total sau veniturile acceptate.

Pentru dumneavoastra, Doamna!

Creditele ipotecare sunt oferite cetatenilor romani, cu domiciliul in Romania si care au implinit varsta de 18 ani. 18 nu este o varsta care sa permita obtinerea unui credit de la oricare banca. Pentru unele banci, varsta minima este cuprinsa intre 20 si 25 de ani. La sfarsitul perioadei de creditare nu trebuie sa aveti mai mult de 65 de ani, asa declara cu mici exceptii cam toate bancile. Exista banci la care varsta minima pentru a contracta un credit este de 25 de ani, exemplul in acest sens fiind oferit de catre ING Bank. Explicatia ar putea fi data si de impunerea unui venit minim ceva mai mare decat la alte banci: 950 RON pentru imprumuturile in RON si 2.700 sau 750 EUR pentru creditele in EUR. La 18 ani, venitul minim solicitat pentru un credit in EUR pare o utopie pentru foarte multi tineri. 25 de ani pare a fi o varsta buna, pentru ca o data cu experienta vin si banii.

Banca Romaneasca da credite doar celor care au cel putin 20 de ani. Alpha Bank isi alege target-ul din intervalul 21-70 de ani. De la Unicredit pot lua credite doar persoanele care au implinit 22 de ani, iar de la ABN Amro, persoanele cu varsta minima de 23 de ani.Volksbank acorda credite celor care la sfarsitul perioadei de creditare au cel mult 67 de ani. si cum creditele la Volksbank se acorda pe o perioada maxima de 28 de ani (atat cele in RON, cat si cele in EUR) inseamna ca la momentul contractarii creditului nu puteti avea mai mult de 39 de ani. La HVB Bank, cele doua sexe sunt tratate diferentiat. Doamnele vor rambursa creditul pana la 60 de ani, iar domnii pana la 65 de ani.

Schimbarea locului de munca nu da bine

Vechimea la locul de munca este un alt criteriu dupa care se orienteaza bancile. Schimbarile dese ale locului de munca nu sunt de bun augur pentru o banca. Finantatorul trebuie sa fie convins de faptul ca imprumutul merge catre o persoana serioasa care va avea posibilitatea de a rambursa banii la fiecare data scadenta. Prin urmare, stabilitatea profesionala detine un loc important pe lista fiecarei banci. Creditele se acorda persoanelor fizice salariate incadrate cu contract de munca pe o perioada nedeterminata. HVB Bank acorda credite si persoanelor fizice incadrate cu contract de munca pe o perioada nedeterminata (vechimea la actualul loc de munca, la data emiterii adeverintei de venit, fiind de cel putin 3 luni neintrerupte).

Cei incadrati pe o perioada nedeterminata au nevoie de minimum 1 an de vechime, cu o intrerupere totala de maximum o luna in ultimul an(nu mai mult de o perioada de intrerupere) si minimum 6 luni la actualul loc de munca. Un credit de la ABN Amro se acorda acelora care lucreaza de cel putin 9 luni la actualul loc de munca, iar in total au minimum 1 an in campul muncii. La Bancpost, vechimea necesara acordarii unui credit este de minimum 2 ani. Banca Transilvania ofera credite ipotecare celor incadrati in munca pe o perioada nedeterminata si cu o vechime de cel putin 6 luni la actualul loc de munca.

ING pare a fi de departe cea mai severa. Impune o vechime minima de 3 ani si in plus, o evolutie profesionala pozitiva in toata aceasta perioada.

Venitul minim

Multe banci au stabilit limite minime de acordare a unui credit. Exista insa si banci la care nu este nevoie de un venit minim. Banca acorda credite a caror valoare este stabilita in functie de veniturile inregistrate de fiecare client in parte. Veniturile foarte mici ii descalifica din start pe cei care ar dori un imprumut pentru cumpararea unei case sau le complica si conditiile de acordare a creditului. Piraeus Bank solicita un garant pentru acei care doresc un credit ipotecar, dar au venituri sub 400 EUR.

Va prezentam in continuare, veniturile minime impuse de cateva banci, fie pentru solicitant, fie pentru familia lui.

ABN Amro- 300 EUR/individual sau 500 EUR/familie
Alpha Bank- 200 EUR/ solicitant sau familie
Banca Romaneasca- Venitul minim net al familiei solicitantului trebuie sa fie echivalentul in lei a minimum 200 EUR / luna.
HVB Bank- 850 RON/ luna net
ING Bank- 950 RON pentru imprumuturile in RON/ 2.700 RON sau 750 EUR pentru imprumuturile in EUR
OTP Bank- 350 RON pentru imprumutat si 500 RON pentru familie
Piraeus Bank- 300 EUR/ pentru venituri mai mici de 400 EUR se cere garant
Volksbank- 100 EUR sau echivalentul in RON, la cursul BNR, valabil la data analizei dosarului de credit pentru imprumutat si 200 EUR pentru familie

Venituri luate in calcul
Alaturi de veniturile obtinute din salarii, bancile le permit solicitantilor de credit sa apeleze si la alte venituri pe care sa le probeze cu documente justificative. Activitatile independente sau dividendele din ultimii 2 ani sunt acceptate catre Bancpost. La ABN Amro sunt considerate venituri eligibile orele suplimentare, comisioanele sau bonusurile. Piraeus Bank acorda credite si celor care inregistreaza venituri din activitati independente, chirii, dividende, salarii din strainatate. si BRD accepta o gama variata de venituri: venituri din salarii, dividende, chirii, venituri din activitati independente, drepturi de autor, diurne. HVB Bank ia in calcul venituri din mai multe surse: 100 % venituri din salarii, bonusuri, comisioane din vanzari, diurna, drepturi de autor; 50 % venituri din chirii sau dividende; 80 % venituri din profesii liberale. Valoarea considerata de catre Alpha Bank a venitului pentru chirii, prime, dividende la firme cu vechime mai mica de 3 ani este de 75 %.

Pentru toate aceste venituri cu caracter de permanenta, solicitantul de credit trebuie sa prezinte documentele de rigoare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.