Investitorii in cautare de profituri substantiale pe pietele in dezvoltare prefera obligatiunile in moneda nationala, in defavoarea obligatiunilor de stat, atrasi de nivelul superior de lichiditate si de perspectiva aprecierii devizelor locale, una din cele mai atractive piete fiind Romania. Principalele avantaje, dar si marile riscuri ale investitiei pe pietele obligatiunilor denominate in moneda nationala provin din directia de evolutie a devizei locale. In atentia investitorilor se afla acele piete pe care moneda nationala este cel mai probabil sa se aprecieze in 2005. Una dintre tarile favorite este Romania, investitorii fiind tot mai prezenti pe piata romaneasca de capital, pe masura ce controlul statului este eliminat treptat, in conformitate cu cerintele aderarii la UE. Incepand cu luna aprilie, persoanele straine pot detine depozite in lei. "Romania este foarte atractiva. In eventualitatea unor intrari de capital de un miliard de dolari, moneda s-ar aprecia simtitor", a declarat Tim Ash, analist pentru Bear Stearns, care a adaugat ca accesul la piata ar putea fi inca dificil de realizat. O alta piata interesanta este cea a Turciei, unde lira turceasca ar putea fi mult apreciata de fluxurile puternice de capital strain, atrase de posibilitatea deschiderii negocierilor privind intrarea in UE. Alte piete atractive sunt Ucraina, Brazilia, Argentina si Chile.

Sursa: Curentul.ro



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.