Potentialul pietei locale. Apropiata integrare in Uniunea Europeana. Acestea sunt doar doua dintre criteriile pe care analistii le iau in calcul atunci cand spun ca vom asista la alte schimbari importante in domeniul logisticii autohtone.

Potrivit celui mai recent studiu realizat de KPMG Corporate Finance si Dealogic, in Romania, sectorul transporturilor a reprezentat 6% din numarul total de preluari realizat in perioada 1999-2005. Liderul pietei locale de curierat, TNT Romania, spre exemplu, ia in considerare ambele optiuni de dezvoltare: atat cresterea organica, cat si achizitiile. "Avem astfel de exemple in numeroase tari in care TNT a castigat pozitia de lider de piata, trecand succesiv prin ambele procese", spune Bogdan Enache, country general manager al companiei.

"In cazul TNT Romania, ne-am construit afacerea bazandu-ne exclusiv pe cresterea organica din ultimii cinci ani, insa, de indata ce vom identifica o tinta potentiala pentru o achizitie profitabila, vom lua in considerare si aceasta varianta", adauga el. Negocieri privind vanzarea diviziei sale de transport si curierat, TCE, poarta si Radu Octavian, presedintele grupului RTC Holding. "Discutiile cu niste investitori strategici din Austria sunt intr-o faza avansata. Vreau sa intram cu TCE intr-o mare organizatie de logistica. Acum, ne interconectam sistemele", spune el.

Motivul pentru care presedintele RTC Holding apeleaza la o astfel de strategie este simplu. "Dupa integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, datorita simplificarii formalitatilor vamale, va fi mult mai rentabil sa transporti marfa cu pachetul, si nu cu camionul. In viitor, pe aceasta piata vor fi avantajate companiile care fac parte din mari retele internationale", este de parere Radu Octavian .

si casele de expeditie romanesti iau in calcul vanzarea businessului catre investitorii straini. "Suntem intr-o economie de piata, iar contextul de preaderare este favorabil initiativelor marilor companii transnationale, care incearca sa castige segmente noi de piata. Romtrans este o firma profitabila si este firesc sa fie contactata de astfel de companii, mai ales ca este lider pe piata caselor de distributie din Romania", a precizat Mircea Busuioc, sef serviciu marketing-vanzari din cadrul companiei.


Despre autor:

Capital

Sursa: Capital


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.