De acum si pana la sfarsitul anului, marile magazine vor avea cea mai profitabila perioada. Acestea estimeaza vanzari mai mari cu pana la 50% in ultima luna a anului.

In aceasta perioada, marile magazine abunda in oferte si reduceri de preturi la produsele alimentare de sezon, la jucarii, la decoratiuni de Craciun si la produse electronice si electrocasnice. "Carrefour propune promotii exact la produsele care se consuma in aceasta perioada, respectiv brazi, ornamente de brazi, jucarii, seturi cosmetice, cadouri, produse alimentare de sezon, fructe, mai ales citricele si bananele, alcool, conserve de ananas", a declarat Andreea Mihai, marketing manager al Carrefour Romania.

"Asteptam vanzari in decembrie cu 35% mai mari fata de o luna obisnuita. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, estimam vanzari cu 20% mai ridicate", a adaugat aceasta.

Magazinele Plus Discount, de asemenea, se asteapta la cresterea numarului de clienti care le vor trece pragul. "Daca pana acum aveam in medie 2.400 - 3.000 de clienti pe zi, ne asteptam ca in aceasta luna si mai ales de sarbatori sa se dubleze numarul acestora", a spus Ioana Marginean, director marketing al lantului de magazine.

Si lantul de magazine Gima Romania anunta cresterea vanzarilor in aceasta perioada, in special la articolele de sezon, la brazi artificiali, globulete, jucarii, cadouri. "Zilele in care se inregistreaza cele mai mari vanzari incep cu 23 decembrie, dar incepand cu 1 decembrie, clientii au venit in magazinele noastre, intr-un numar mai mare fata de a luna obisnuita", a spus Erol Inaltekin, marketing manager in cadrul companiei. "In perioada Craciunului estimam vanzari cu 70 - 75%, mai mari fata de o perioada obisnuita", a adaugat acesta. "Sarbatorile sunt zile speciale si este posibil ca si noi sa avem vanzari speciale", a completat el.

Mai zgarciti in declaratii au fost reprezentantii Metro Cash & Carry Romania (MCCR). "Luna decembrie este o luna de varf pentru toti practicantii de comert; la ce nivel se vor ridica vanzarile in aceasta luna, care este categoria de produse cu cea mai mare vanzare, precum si zilele de varf din punctul de vedere al vanzarilor, se vor sti abia la incheierea acesteia", a declarat Elena Ignat, specialist in relatii publice si comunicare al MCCR.

Televizoarele sunt in topul cumparaturilor

Magazinele de specialitate estimeaza ca vanzarile la electronice si electrocasnice vor avea cresteri spectaculoase. "Vanzarile din decembrie le vor depasi pe cele din acelasi interval al anului 2004 cu 50 de procente, iar fata de o luna obisnuita, estimam ca vor fi mai mari cu aproximativ 30%", a precizat Dan Ostahie, presedinte Altex. "Pentru 2005 vom atinge vanzari de peste 300 milioane euro", a adaugat el. "Vanzarile lunii decembrie echivaleaza de obicei cu aproximativ 20 la suta din totalul vanzarilor anuale", mai precizeaza oficialii.

In aceasta perioada preferintele consumatorilor se indreapta cu precadere catre produse de categoria IT&C si "produse negre", respectiv telefoane mobile, laptop-uri, televizoare color, camere foto digitale, camere video etc. Obiceiul de a se face reduceri la unele articole functioneaza si de data asta si atrage multi cumparatori. Astfel, in magazinele Cora, un televizor Philips, cu diagonala de 54 de centimetri, ecran plat, sunet stereo, poate fi cumparat cu 599 lei. Si in Carrefour se gasesc oferte la televizoarele cu diagonala mai mica: televizoarele Platinium, cu diagonala de 54 de centimetri costa 394,90 lei, iar un televizor Provision poate fi cumparat cu 249,99 lei.

In decembrie, romanii consuma 40 de milioane de cozonaci

Si societatile de morarit si panificatie ies pe piata in aceasta perioada cu o oferta traditionala de cozonaci, prajituri si blaturi de tort deoarece, potrivit specialistilor, romanii mananca de sarbatori de 12 ori mai multi cozonaci decat intr-o luna normala. "Consumul de cozonaci este de circa 12 ori mai mare in luna decembrie decat in alte luni, ajungand pana la 12.000 de tone, adica 40 de milioane de cozonaci", a declarat, Aurel Popescu, presedintele Patronatului Roman din Industria de Morarit si Panificatie si Produse Fainoase - Rompan.

La fel de apreciate, in aceasta perioada, sunt prajiturelele, fursecurile si blaturile de tort. Presedintele Rompan a precizat ca societatile de morarit si panificatie vin in intampinarea clientilor cu o gama diversificata, deoarece exista o cerere tot mai mare pe piata romaneasca de a cumpara produse gata preparate. "Cei mai cautati sunt in aceasta perioada cozonacii de post sau cei cu nuca, rahat si cacao", a spus Popescu. Preturile acestor produse variaza in functie de greutate si de ingredientele continute, de la 1,7 lei la 13 lei.

Potrivit datelor Rompan, cozonacul cu nuca de 500 de grame - cel mai apreciat in aceasta perioada - poate fi cumparat cu aproximativ 5,5 lei, iar un cozonac cu cacao sau cu rahat, de acelasi gramaj, cu 3,5 lei. Cozonacul de post de 550 de grame are un pret de 2,7 lei, in timp ce cozonacul de casa de 250 grame costa 1,8 lei. Societatile de panificatie au propus si o oferta de cozonac cu fructe, Panfruto, care are deja trecere in randul consumatorilor. Un astfel de cozonac de 750 de grame costa aproximativ 13 lei.

Program special in magazine

Febra cumparaturilor pentru Craciun si Revelion, face ca hipermarketurile sa-si modifice programul in incercarea de a reduce aglomeratia specifica acestei perioade. Astfel, magazinele Metro Cash & Carry Romania vor functiona non-stop in perioada sarbatorilor, urmand ca doar de Craciun sa fie inchise. De asemenea, hipermar-

ket-urile Cora si Carrefour si-au prelungit programul pentru a veni in sprijinul clientilor. Insa nu toate magazinele fac acest lucru. Este cazul noului lant de magazine Plus Discount, care pe toata perioada sarbatorilor va fi deschis intre orele 08.00 - 21.00.

- Carrefour

Intre 2.12 si 31.12 magazinul va fi deschis in intervalul 08.00 - 23.00

In zilele de 24.12 si 31.12, hipermarketul va fi deschis inte orele 08.00 si 18.00. Iar in perioada 19.12 - 23.12, clientii pot face cumparaturi intre orele 08.00 si 24.00.

- Cora

In perioada 14.12 - 23.12, Cora Lujerului va fi deschis intre orele 8.00 - 23.00, iar Cora Pantelimon intre 09.00 si 24.00, iar in ajunul Craciunului magazinul de la Lujerului va fi deschis de la ora 08.00 pana la 18.00. Cel din Pantelimon va avea usile deschise de la 09.00 pana la 18.00.

- Gima

In intervalul 18.12 - 23.12 si intre 26.12 si 30.12 clientii isi pot face cumparaturile intre orele 09.00 si 23.00. Iar in zilele de 24.12 si 31.12, magazinul din Plaza Romania va fi deschis intre orele 09.00 si 21.00, iar cel din Colentina in intervalul 08.00 - 20.00 si respectiv 08.00 - 18.00. Spre deosebire de celelalte magazine, in ziua de Craciun, clientii mai pot cumpara cele necesare intre orele 12.00 - 21.00 la magazinul din Plaza si in intervalul 10.00 - 16.00 in cel din Colentina.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.