Chiriile pe care le platesc bucurestenii pentru un apartament sunt in multe cazuri mai mari decat rata la un credit ipotecar pentru acelasi tip de locuinta.

"Stagnarea care a caracterizat piata inchirierilor in 2012 ii pune pe chiriasi in fata unei noi realitati imobiliare. Conform calculelor anunturiparticulari.ro, chiria lunara pentru o garsoniera din Drumul Taberei ajunge sa fie cu 40% mai mare decat rata la un credit ipotecar pentru acelasi tip de locuinta", se arata intr-un comunicat al portalului.

In Bucuresti, cei interesati de achizitionarea unei garsoniere pot achita, in medie, o rata cu 26% mai mica decat chiria, in functie de zona.

Diferentele dintre rata bancara si chiria lunara pornesc de la 16% in favoarea ratei, in cartiere precum Colentina. Astfel, daca accesarea unui credit ipotecar pe o perioada de 30 de ani pentru achizitionarea unei garsoniere presupune o rata lunara in jurul a 150-180 euro, chiria solicitata de proprietari pentru acelasi tip de unitate porneste de la aproximativ 205 euro in zone precum Militari sau Colentina, 212 euro la Bucur Obor si trece de 230 euro in Dristor sau Piata Iancului, scrie MEDIAFAX.

Chiriile garsonierelor au stagnat in ultimele doua luni la o medie in jur de 225 euro la nivelul intregii Capitale. Chiria solicitata de proprietari a scazut insesizabil, cu doar un euro, pe un interval de 30 de zile, si cu 1% comparativ cu luna ianuarie a anului 2012, de la 228 euro.

Intr-o situatie similara se inscriu si apartamentele de doua camere pentru care proprietarii bucuresteni cer la inceput de 2013 o chirie de 321 euro, in scadere cu 1% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Comparativ insa cu luna decembrie 2012, proprietarii au crescut usor pretentiile, de la 314 euro, echivalentul unei variatii de +2%.

In cazul chiriasilor unui apartament de trei camere, acestia platesc in prezent cu 6% mai putin fata de aceeasi perioada a anului trecut. Astfel, daca in ianuarie 2012, chiria pentru o astfel de unitate era, in medie, de 469 euro/ luna, aceasta ajunge in prezent la 439 euro. Se constata o usoara depreciere si pe acest segment pe un interval de 30 de zile, de la 448 euro/ luna, cat indicau statisticile la finalul anului trecut, echivalentul unei scaderi de -2%.

Citeste si:
reConstruct Forum 2023: Cât mai avem de așteptat până când...
reConstruct Forum 2023: Cât...

Apartamentele de patru camere sunt singurele unitati care par sa fi castigat teren atat de la o luna la alta, cat si raportat la un interval de 12 luni. Proprietarii solicita o chirie medie de 674 euro/ luna la inceput de 2013, cu 3% mai mult fata de ianuarie 2012, dar si cu 19% peste nivelul de 567 euro din decembrie anul trecut. Variatiile mai accentuate sunt insa firesti pe acest segment in conditiile unui numar de oferte inferior celui de pe celelalte segmente.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.