Ambasadorii german, francez si britanic ofera sfaturi pentru Guvernul Romaniei.

Ambasadorul Germaniei, Andreas Von Mettenheim, si cel al Frantei, Philippe Gustin, au declarat ca, dincolo de modernizarea tehnica a controlului frontierelor, Romaniei ii trebuie pentru aderarea la Schengen progrese in reforma justitiei si lupta anticoruptie, scrie MEDIAFAX.

"Este important ca Romania sa demonstreze o imagine de unitate in exterior, ca toate fortele politice sa aiba un interes profund in ceea ce priveste reforma justitiei si progresele in acest domeniu si, daca toate aceste lucruri vor avea loc, sunt convins ca aplicarea deplina a prevederilor tratatului Schengen va avea loc conform acelui model in doua etape propus de ambele noastre tari, incepand cu aeroporturile si porturile intr-o prima faza si cu frontierele terestre intr-o a doua etapa", a declarat ambasadorul german, intr-un interviu alaturi de colegul francez.

La randul sau, ambasadorul francez a subliniat ca indeplinirea aspectelor tehnice, chiar prin modernizarea cu concernul franco-german EADS a aeroporturilor si punctelor de frontiera, nu e suficienta daca nu e rezolvata problema coruptiei, avand in vedere situarea Romaniei si Bulgariei in apropierea unor bazine de imigratie care ingrijoreaza tarile UE.

"Voi spune foarte direct: poti sa ai cea mai buna tehnica din lume, daca atunci cand treci o frontiera poti sa strecori o bancnota in pasaport ca sa treci mai departe fara probleme, atunci problema nu e chiar deloc rezolvata. Lupta impotriva coruptiei si birocratiei trebuie sa fie chiar eficace in Romania si Bulgaria. Pentru ca sunteti tari importante din punct de vedere geografic al emigratiei, sunteti la capatul Europei si sunteti poarta catre tari care ar putea reprezenta o ingrijorare pentru Europa de maine din punct de vedere al emigratiei", a subliniat Philippe Gustin.

Citeste si:
Marea Britanie ar putea deveni mai săracă decât România. Analiza...
Marea Britanie ar putea...

Ambasadorul francez a recunoscut insa ca desi initial "C-ul" din MCV venea de la "Cooperare", in prezent e vorba mai mult de un control.

Cu alta ocazie, ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Martin Harris, a declarat, joi, ca ineficienta companiilor de stat a fost cel mai mare obstacol pentru competitivitatea economiei din Romania, implicand eforturi suplimentare din partea finantelor publice.

"In cazul Romaniei, eu cred ca ineficienta companiilor de stat a fost cel mai mare obstacol in calea competitivitatii, implicand eforturi suplimentare din partea finantelor publice. Aceasta este insa un aspect cheie al programului de reforma convenit de Romania cu FMI. Progresele in acest domeniu ar putea transforma economia romaneasca si ar putea-o face mai atractiva pentru investitori, inclusiv investitorii din Marea Britanie", a afirmat Harris.

Citeste si:
Prețul Daciei Spring, redus cu 10.000 de euro în Germania. Pornește...
Prețul Daciei Spring, redus...

Martin Harris a evidentiat si ca "restructurarea companiilor de stat ramane greoaie si presarata cu bariere politice si administrative".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.