Hidroelectrica va iesi din insolventa pana la sfarsitul acestui an, curatata de contractele bilaterale care au adus-o in situatie de faliment, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.

"Iesirea din insolventa este in faza finala a procedurilor si va avea loc anul acesta, pana la sfarsitul acestui an. Ceea ce este important este faptul nu doar ca iese din insolventa Hidroelectrica, ci ca iese din insolventa curatata de acele contracte bilaterale care au adus-o in faliment sau aproape de faliment, care au dus-o pe pierdere", a spus Ponta, potrivit MEDIAFAX.

Guvernul a promis Fondului Monetar International ca va publica prospectul de vanzare pe bursa a 10% din actiunile Hidroelectrica in maximum trei luni dupa ce compania va iesi din insolventa si ca oferta va fi lansata o luna mai tarziu.

Planul avut in vedere de Guvern pentru listarea Hidroelectrica a fost anexat la scrisoarea de intentie transmisa Fondului in urma misiunii de evaluare din luna august.

Listarea Hidroelectrica va fi realizata printr-o majorare a capitalului companiei. Fondul Proprietatea detine 19,94% din actiunile Hidroelectrica si isi va putea mentine participatia daca va subscrie 2,49% din titlurile emise in cadrul majorarii de capital.

Listarea la bursa a Hidroelectrica era programata pentru cel tarziu la mijlocul lunii octombrie a acestui an, potrivit angajamentelor anterioare ale Executivului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.