Fondurile totale destinate ajutorului de stat pentru bunastarea pasarilor si porcinelor au fost suplimentate cu 86 milioane lei, respectiv 48 milioane lei.

Deciziile au fost luate in sedinta de marti a Guvernului.

Bugetul initial al ajutorului de stat pentru bunastarea pasarilor a fost suplimentat cu 86 milioane lei, ajungand astfel la 432,8 milioane lei, plafonul maxim aprobat de Comisia Europeana, iar fondurile totale destinate bunastarii si protectiei porcilor au ajuns la 255,4 milioane leim prin suplimentarea cu 48 milioane lei.

Executivul a stabilit totodata la 35 euro/ hectar cuantmul platilor nationale directe complementare acordate in sectorul vegetal, suma totala alocata din bugetele anilor 2012 si 2013 fiind de 221,8 milioane euro, potrivit MEDIAFAX.

Circa 527.000 de fermieri vor beneficia, prin urmare, de un sprijin de 176,66 euro/ hectar, reprezentand contributia UE, cea nationala si ajutorul de minimis, iar 545.000 de fermieri vor primi un sprijin de 154,66 euro/ hectar, constituind ajutorul comunitar si cel national.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat, marti, ca dintre cei 1.072.000 de fermieri care au depus cereri, aproximativ 1.039.000 au fost autorizati sa primeasca in conturi in urmatoarele doua zile avansul la plata pe suprafata, suma alocata in acest sens fiind de 478 milioane euro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.