International
Ann Romney, sotia candidatului republican in alegerile de la 6 noiembrie, a declarat joi ca familia ei se va retrage din viata politica in cazul in care Mitt Romney nu va fi ales, intr-un interviu pentru emisiunea "The View" a postului ABC, relateaza AFP.
Presedintele UE, Herman Van Rompuy, a invitat toti cei 27 de lideri ai statelor europene sa se deplaseze la Oslo pentru inmanarea Premiului Nobel pentru Pace, acordat saptamana trecuta Uniunii Europene, informeaza AFP.
Business
Premierul Victor Ponta, impreuna cu omologul sau bulgar, Boiko Borisov, vor traversa podul Calafat-Vidin pe 24 octombrie, anunta Biroul premierului bulgar, citat de site-ul Novinite.com.
Actiunile europene au incheiat tranzactiile de joi in crestere pentru a patra zi consecutiv, la cel mai ridicat nivel dupa iunie 2011, in urma unor date peste estimari din industria americana, in timp ce investitorii asteapta rezultatul summitului de doua zile al liderilor europeni.
Actionarii Omniasig VIG (fosta BCR Asigurari) vor discuta, la 20 noiembrie, majorarea capitalului social cu 138,3 milioane de lei (30 milioane de euro), la 388,5 milioane de lei, prin aport in numerar al actionarilor, potrivit unui convocator al asiguratorului.
Banca Transilvania (TLV) vrea sa imprumute 30 milioane euro printr-o emisiune de obligatiuni convertibile, cu maturitate de pana la 7 ani si pentru care ar putea plati o dobanda anuala cu 6 - 6,25 puncte procentuale peste EURIBOR la sase luni, rata situata in prezent la 0,406%.
Social
Peste o tona de fructe, legume, carne de vitel si peste, fara documente de provenienta, au fost confiscate, joi, in judetul Calarasi, fiind verificati 30 de agenti economici si fiind date 14 sanctiuni contraventionale, in valoare totala de 17.500 lei.
Primaria Sectorului 4 a fost obligata, printr-o decizie definitiva a Curtii de Apel Bucuresti, sa elibereze autorizatia de construire pentru un ansamblu rezidential pe un teren de doua hectare din Parcul Tineretului, proprietatea Marioarei Micsunescu, pe care sunt plantati peste 500 de copaci.
Cea mai mare bancă din România este pe cale să cumpere OTP Bank....
Procurorii DIICOT fac, vineri, 12 de perchezitii in Olt si Valcea, la locuintele membrilor clanului "Bratianu" din Dragasani si la firmele controale de acestia, suspectati de evaziune fiscala de 10 milioane de euro, dupa ce au vandut produse petroliere, zahar si ulei fara a plati taxele.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro