"Trebuie sa vedem cu facem sa nu fim pedepsiti pentru lucrurile care nu au mers bine in 2010-2011 in ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene si cum ca tocmai aceasta lipsa de performanta a Romaniei in anii trecuti sa nu fie un criteriu de declasificare, sa nu ni se spuna «Ati avut bani, nu ati stiut sa-i folositi, de ce cereti mai multi bani in 2014-2020 ?» Negocierea este foarta dura, este ca in tara cand imparti bugetul si fiecare ministru doreste mai mult pentru portofoliul lui", a spus Ponta aflat la Bratislava, transmite MEDIAFAX.
El a precizat ca la sfarsitul lunii noiembrie va fi organizat un summit extraordinar al sefilor de guvern din Europa pe tema bugetului 2014-2020.
Ponta s-a aflat joi si vineri la Bratislava, unde a participat la o noua reuniune a prim-ministrilor din statele UE membre ale grupului "Prietenii coeziunii", la care s-a discutat, in prezenta presedintilor Comisiei Europene si Parlamentului European, despre fondurile comunitare.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro