Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat ca in toate proiectele verificate de Comisia Europeana din cadrul POSDRU au fost gasite nereguli.

"Aceste chestiuni de sistem, care arata ca sistemul nu a functionat, au fost identificate nu de catre autoritatile romane, ci de Comisia Europeana. E normal ca in momentul de fata intreg sistemul sa fie pus sub semnul intrebarii. Comisia a verificat un numar important de proiecte, toate, fara exceptie, aveau probleme, mai mari sau mai mici", a declarat Leonard Orban, citat de MEDIAFAX.

El a prezentat si cateva probleme legate de Programul Operational Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU) si a precizat ca initial procedurile prevedereau niste reguli, dar treptat acestea au devenit din ce in ce mai flexibile.

"Sunt proiecte din care unele strategice, strategic insemnand peste cinci milioane de euro, in care ponderea salariilor a depasit 80 la suta, este ceva inimaginabil. Initial, procedurile prevedeau niste reguli, treptat, nu stiu cum s-a intamplat, de procedurile au devenit din ce in ce mai flexibile, au permis din ce in ce mai multe lucruri si s-a ajuns la situatia in care au fost acceptate la finantare o serie intreaga de proiecte", a explicat ministrul Afacerilor Externe.

Ministrul a explicat ca s-au facut si lucruri bune, dand ca exemplu proiecte destinate copiilor romi si ca lucrurile trebuie redresate cat mai rapid.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.