La anul, sistemul bancar romanesc va arata altfel. Mai bine, sustin la unison bancherii. Cit despre potentialul pietei locale in viitorul apropiat si pe termen mediu, superlativul e regula

Imens, urias, enorm - asa au calificat ieri bancherii prezenti la Forumul Financiar Sud-Est European potentialul pietei bancare romanesti in aceasta zona a Europei. Deloc paradoxal, la originea acestei aprecieri stau indicatorii cu valori modeste ce comensureaza sistemul bancar romanesc fata de cele vecine sau in comparatie cu statele dezvoltate din UE. Sistemul bancar este in urma celorlalte tari din regiune, Romania aflindu-se pe locul sapte ca active bancare raportate la PIB si pe locul cinci in ceea ce priveste ponderea creditelor raportata la PIB. Activele din sistemul bancar reprezentau doar 38% din PIB la 30 septembrie, iar creditul de retail - doar 5% din PIB. La creditul de retail, Romania, in sume absolute, are doar 135 de euro raportati pe locuitor, iar la depozitele de retail - 415 euro raportati pe locuitor, reprezentind doar 15% din PIB.

Schimbare la fata

Dupa incheierea privatizarii CEC si BCR, sistemul bancar romanesc isi va schimba fizionomia. Intr-o proiectie privind evolutiile din 2006, presedintele executiv al BCR, Nicolae Danila, a spus ca se asteapta o crestere a capitalului strain in total active pina la 93,6 la suta, iar capitalul social al bancilor va avea o pondere de 89,1%. "Vom asista la aparitia de noi subsidiare ale operatorilor actuali, iar impactul extern al evolutiilor financiare se va face simtit predominant si in sistemul bancar din Romania, in special in contextul achizitiilor facute de grupul UniCredito pe plan european", a spus Danila.

Pe piata romaneasca vor ramine in continuare cinci actori importanti care vor domina primele locuri in ceea ce priveste activele, acestia fiind BCR, BRD, Raiffeisen Bank, CEC si ABN AMRO. 45% din activele totale din sistemul bancar vor fi concentrate de cele cinci banci.

Oficialul BCR considera ca va creste concurenta pe piata pentru ocuparea locului doi si ca sistemul bancar va continua sa se confrunte cu anumite constringeri in legatura cu care bancile stau in expectativa. Acestea sint procentul de participare la fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar, rezerva minima obligatorie (care in prezent este de 16% la lei si 30% la valuta) si dobinzile practicate de Banca Nationala a Romaniei.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.