Guvernele din regiune se asteapta totodata ca la summit-ul care va incepe joi, 8 decembrie, sa obtina un angajament din partea statelor din afara zonei euro pentru alte 50 de miliarde de euro, care sa fie furnizate tot prin intermediul bancilor nationale, informeaza Bloomberg.
Fondurile provenite de la bancile centrale vor fi folosite de FMI pentru programe preventive de imprumut destinate Italiei si Spaniei, statele considerate in prezent cele mai vulnerabile, au declarat saptamana trecuta doua surse apropiate discutiilor.
Banca centrala din Germania (Bundesbank) este de acord sa acorde, alaturi de alte banci centrale din zona euro, imprumuturi FMI, ca parte a masurilor de rezolvare a crizei datoriilor, a declarat joi o sursa din aceasta institutie, citata de Reuters.
"Trebuie sa analizam detaliile. Banii trebuie sa mearga in conturile generale ale FMI, altfel un fond special pentru tarile din zona euro ar echivala cu finantarea statelor membre", a spus sursa.
Prin suplimentarea resurselor FMI se va compensa faptul ca Banca Centrala Europeana (BCE) nu are dreptul, potrivit statului institutiei, sa finanteze direct deficitele bugetare ale statelor, conform MEDIAFAX.
Pe de alta parte, oficiali din zona euro au declarat ca o propunere de acordare a unei licente bancare Mecanismului European de Stabilitate (ESM), care i-ar fi permis accesul la fondurile BCE, a fost respinsa.
"Ideea de a da ESM licenta bancara a iesit din discutii", a spus unul dintre oficiali, referindu-se la o propunere a presedintelui Consiliului European Herman Van Rompuy.
- Masura era sustinuta de Franta si respinsa de Germania
Oficialul a aratat ca tratatul referitor la ESM, care a fost aprobat dar nu si ratificat, va fi modificat pentru a sublinia ca implicarea sectorului privat in orice fel de restructurare a datoriilor suverane din zona euro va urma procedurile FMI.
Miruna Tache, diagnosticată cu cancer cerebral, are nevoie de...
"Nu renuntam la participarea sectorului privat, dar vom afirma ca va avea loc in circumstante exceptionale, strict in conformitate cu regulile FMI", a spus sursa.
Oficialul este increzator ca se va ajunge la un acord referitor la adaptatea tratatului Lisabona pentru rezolvarea crizei datoriilor, dar ca aceste schimbari vor fi convenite mai tarziu si finalizate la un summit din martie.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro
-
Cum arată și cu ce se ocupă noul iubit al Deei Maxer? Meseria care îl va face...
Sursa: kudika.ro