Liderii tarilor din G20 sunt atat de ingrijorati ca criza din Europa se va extinde in restul lumii incat este probabil ca summitul se va concentra pe acest risc.

"Europa va fi in centrul atentiei la summitul de la Cannes", afirma presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, si presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, intr-o scrisoare adresata celorlalti lideri comunitari, informeaza MEDIAFAX.

Ei au adaugat totusi ca la reuniune se va discuta si despre riscurile pentru dezvoltarea mondiala provenite din Statele Unite si economiile emergente.

"Perceptia partenerilor din G20 este ca daca Europa nu rezolva criza datoriilor se vor produce efecte periculoase petnru economia mondiala. Trebuie sa le aratam ca UE este hotarata sa fac tot ceea ce este necesar pentru a depasi dificultatile actuale", au spus cei doi lideri.

G20 reuneste cele mai puternice state dezvoltate si in curs de dezvoltare din lume.

In scrisoare se arata ca multe dintre dezechilibrele mondiale de dinaintea crizei datoriilor din zona euro exista in continuare, fiind mentionate yuanul subevaluat din China si cheltuielile mari din SUA.

"Din acest motiv trebuie sa aiba loc o discutie echilibrata despre diversele riscuri pentru economia mondiala, inclusiv cele provenite din SUA si economiile emergente. Toate tarile trebuie sa contribuie", potrivit scrisorii.

Textul reitereaza un apel din partea ministrilor de Finante din UE pentru stabilirea unui calendar pentru extinderea cosului valutar care formeaza drepturile speciale de tragere ale FMI (DST).

Unii lideri spera ca DST-urile pot deveni noua moneda folosita la nivel mondial pentru rezervele valutare, pentru a reduce dependenta de dolarul american.

Daca DST-urile ar include si yuanul, atunci autoritatile de la Beijing ar fi mai interesate sa permita aprecierea monedei, ceea ce ar contribui la echilibrarea comertului mondial.

Citeste si: Criza din Europa ar putea "darama" China

Citeste si:
Dispariții subite în China. Vestea morții mai multor oficiali,...
Dispariții subite în China....

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.