CFR Marfa informeaza ca din 23 mai se reduce programul de lucru cu doua zile, iar din iulie vor fi reduse 3.000 de posturi prin concedieri colective, pentru diminuarea pierderilor, a arieratelor si incadrarea in fondul de salarizare aprobat.

Avand in vedere situatia financiara a SNTFM CFR Marfa SA, din cauza careia societatea se afla pe lista companiilor de stat monitorizate de Fondul Monetar International, conducerea societatii a initiat un amplu program de restructurare si reorganizare, care are scopul de a diminua pierderile, arieratele si de a se incadra in fondul de salarizare aprobat prin bugetul de venituri si cheltuieli, se arata intr-un comunicat de presa al CFR Marfa remis luni MEDIAFAX.

"In acest sens, in conformitate cu prevederile legale in vigoare si Contractul Colectiv de Munca (CCM) pe anul in curs, incepand cu prima decada a lunii iulie 2011 se va pune in practica un program de concediere colectiva prin reducerea a 3.000 de posturi, de asemenea, in urmatoarele sase saptamani, tot din considerentele precizate anterior, se va reduce programul de lucru cu doua zile, incepand cu 23 mai 2011 pentru perioada mentionata mai sus (respectiv din 30 de zile lucratoare se vor lucra 28)", potrivit sursei citate.

Administratia precizeaza ca sindicatele semnatare ale CCM au fost consultate in privinta acestei decizii in data de 18 mai 2011, in conformitate cu art.52 alin.(3) din Legea 53/2003, modificata prin Legea 40/2011. Consultarea s-a desfasurat conform prevederilor art.1, lit.b din Legea 62/2011.

La randul lor, reprezentantii salariatilor se opun acestor masuri si considera ca aceasta masura incalca contractul de munca valabil in cadrul Companiei CFR Marfa, hotararea fiind luata fara acordul Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, sindicat reprezentativ, si fara respectarea prevederilor legale in vigoare.
Sindicalistii spun ca potrivit unor documente semnate de administratie este vorba de o reducere a saptamanii de lucru de la 5 la patru zile, astfel fiind vorba de o reducere cu patru zile pe luna, nu cu doua cum sustin reprezentantii CFR Marfa.

Citeste si:
Darius Valcov, despre cota de 10% la disponibilizari: Este o inventie
Darius Valcov, despre cota de...

"Reducerea programului de lucru de la cinci la patru zile provoaca lucratorilor o pierdere salariala de 20 la suta care se adauga unei reduceri a veniturilor salariale de 30 la suta, stabilite anul trecut si valabila si pentru anul 2011 si vine pe fondul reducerilor de personal. In prezent in cadul Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa CFR Marfa SA are loc concedierea colectiva a 3.000 de angajati, dintre care 2.581 de lucratori urmand sa intre in somaj, diferenta de 419 avand varsta de pensionare", se arata in comunicatul sindicatelor remis agentiei MEDIAFAX.

"Cartel Alfa", la care Federatia Mecanicilor de Locomotiva (FML) este afiliata, considera ca aceasta decizie, luata unilateral de conducerea Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa "CFR Marfa", este "dovada incompetentei manageriale care intelege ca reforma inseamna doar concediere colectiva si reducere salariala".

Citeste si:
Orban: Primarii să se organizeze pentru ca producătorii să își...
Orban: Primarii trebuie să se...

Sindicalistii precizeaza ca restructurarea trebuie sa inceapa cu restructurarea politicilor de stat si a managementului Societatii, care a dovedit incapacitate repetata in a rezolva problemele Companiei, prin metinerea unor politici economice defavorabile, prin plata de taxe foarte mari pentru accesul pe infrastructura ferofiara, achizitii de energie electrica la suprapreturi si pastrarea la valori ridicate a accizelor pentru motorina.

"Cartel Alfa" cere ministerului sa impuna conducerii Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa CFR Marfa SA sa negocieze de indata cu reprezentantii Federatia Mecanicilor de Locomotiva, pentru gasirea unor solutii legale, care sa respecte contractul colectiv de munca, aflat in vigoare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.