Una dintre "lebedele negre" ale noului an ar putea fi Facebook, care ar putea fi cumparat de catre Apple, mai ales ca Steve Jobs s-a aratat interesat de un parteneriat cu site-ul de socializare, scrie businessinsider.com
O alta predictie aparent ireala a Saxo Bank spune ca petrolul s-ar putea scumpi la peste 100 de dolari pe baril in prima jumatate a anului si ulterior, in a doua jumatate din 2011, pretul s-ar putea corecta cu o treime.
Despre pretul gazelor naturale, Saxo Bank anticipeaza ca ar putea creste cu 50% in 2011, dupa ce in anii precedenti, productia a fost peste cerere.
In ceea ce priveste evolutia valorii metalelor pretioase, aurul ar putea atinge pretul de 1.800 de dolari pe uncie, in contextul in care razboiul valutar se inteteste la nivel global. Pe latura burselor, lebedele negre ale Saxo Bank spun ca indicele S&P 500 (n.r: S&P 500 este un indice bursier care contine 500 de companii publice mari, majoritatea americane. Indicele este realizat de compania Standard & Poor's) poate atinge un maxim istoric, adica s-ar apropia de 1.600 de puncte, iar indicele bursei rusesti RTS s-ar putea dubla, pe fondul cresterii pretului la petrol.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Cum devii relevant când ai o afacere pentru Generația Z
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop sănătate 16–22 martie 2026: cum îți poți recăpăta echilibrul și...
Sursa: garbo.ro
-
Heidi Klum, dezvăluire surprinzătoare la 52 de ani. Boala despre care spune...
Sursa: kudika.ro