Grupul olandez Ispat a anuntat la sfarsitul saptamanii trecute, ca a incheiat preluarea companiei LNM Holdings, tranzactie in urma careia si-a schimbat si denumirea in Mittal Steel Company. Noua companie, care va fi listata la bursele de la New York si Amsterdam, este cel mai mare producator siderurgic din lume. Omul de afaceri indian Lakshmi N. Mittal, principalul actionar al grupului LNM, va fi presedintele si directorul general al companiei nou create, care ii poarta si numele. In afara de Ispat si LNM, grupul Mittal Steel va include si compania International Steel Group (ISG). Valoarea totala a tranzactiilor realizate in cadrul proiectului de fuziune este de 17,8 miliarde de dolari. Mittal Steel va detine operatiuni in 14 tari si va avea 165.000 de angajati. Veniturile companiilor membre au totalizat, in primele noua luni ale anului, 16 miliarde de dolari. In aceeasi perioada, societatile au livrat 32 de milioane de tone de otel.

Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.