Banca patronata de Fredy Robinson acorda mai multe credite firmelor sale sau altor companii, folosind un sistem ciudat de garantare. EuromBank, fosta Dacia Felix, acorda imprumuturi pentru unele firme, in conditiile in care chiar actionarul majoritar al firmei garanteaza plata dobanzilor si a penalitatilor.

Astfel, compania olandeza Kolal BV, care detine aproape 90% din capitalul EuromBank, constituie contracte de garantare mobiliara asupra unor depozite pe care le are propria institutie financiara. Aceste contracte garanteaza credite acordate unor terte firme. Procedeul alambicat favorizeaza unele firme despre care se banuieste ca s-ar afla in sfera de influenta a lui Fredy Robinson. De-a lungul timpului, numele lui Fredy Robinson a mai fost legat de un scandal cu cecuri fara acoperire si de introducerea Blocului National Sindical in actionariatul EuromBank. Afaceristul mai detine firma care administreaza Casino Palace si defunctul post de televiziune Tele 7 abc.

De favorurile facute de Kolal BV din Amsterdam au beneficiat firmele Romsat Cardina Network, Croma si MKV Publicitate. Acestea au legaturi stranse cu societatile controlate de Fredy Robinson.

Garantie pentru firma de asigurari a bancii

Una dintre companiile care au beneficiat de sprijinul Kolal BV in momentul in care a luat imprumut de la EuromBank (patronata de KolalB BV) este societatea de asigurari-reasigurari Croma. Pentru ca aceasta firma sa primeasca la finele lui 2003 un imprumut de 30.000 de euro, actionarii majoritari ai EuromBank au constituit contract de garantare pe DEPOZITUl COLATERAL NR. 2664/12.03.2003.

Societatea de asigurare-reasigurare Croma fusese cumparata de la fostul ei proprietar, antrenorul Mircea Lucescu, chiar de catre banca de la care ea primea imprumut.

Inlesniri pentru compania patronului

Alte doua favoruri facute de compania Kolal BV au avut ca tinta firma Romsat Cardinal Network a lui Fredey Robinson. La Oficiul National Registrul Comertului figureaza inca fosti actionari ai companiei, respectiv Paul Opris, deoarece exista un conflict legat de cumpararea de catre Robinson a companiei.

Cu toate acestea, in anul 2004, actionarii EuromBank au constituit un DEPOZIT de 16.000 de euro IN VEDEREA GARANTARII FACILITATII DE CREDITARE ACORDATA IN BAZA CONTRACTULUI DE CREDIT NR. 443/28.08.2003 catre Romsat Cardinal Network.

Un an mai tarziu, Kolal BV a mai constituit un depozit de 50.000 de euro pentru a garanta plata dobanzilor, comisioanelor bancare, penalitatilor de intarziere si cheltuielilor judiciare pentru acelasi credit luat de Romsat Cardinal Network. Valoarea acestuia - 385.000 de euro.

Prietenii generalului

In 2004, la restaurantul "Casa Vernescu" din incinta cazinoului patronat de Fredy Robinson avea loc lansarea cartii "Istoria Frontierei", scrisa de generalul Aurel Neagu, pe atunci sef al Inspectoratului General al Politiei de Frontiera. Evenimentul la care au participat ministrul de interne de la acea vreme, Gabriel Oprea, sau secretarul general al guvernului PSD Eugen Bejinariu era sustinut financiar de EuromBank si MKV Publicitate.

Aceleasi doua firme le regasim, impreuna cu actionarul majoritar al bancii, Kolal BV, ca si creditori ai societatii Ovidiu din Sibiu, alaturi de care toate cele trei firme au desfasurat afaceri.

In acelasi timp, banca si firma care l-au sprijinit pe generalul Neagu sa isi publice cartea au avut relatii si de alt tip. MKV Publicitate a primit in decembrie 2003 un credit de 165.000 de euro de la EuromBank, iar la inceputul acestui an, Kolal BV s-a vazut din nou nevoita sa constituie un contract de garantie reala mobiliara. Oficialii EuromBank nu au intrat in detalii cu privire la aceste aspecte, ascunzandu-se la umbra secretului bancar. Ei au spus numai ca "fara nici o legatura cu societatile pentru care se constituie faj (cash colateral) se realizeaza numai cu alimentarea contului clientului garant cu suma respectiva.

In acest caz, deponentul isi asuma riscul in caz de neplata, caz in care tertii intra in incidenta de plata", spune un comunicat al EuromBank, care nu explica de ce actionarii bancii isi asuma atat de multe riscuri pentru atatea societati comerciale.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.