Preturile celor mai multe din actiunile tranzactionate la Bursa au fost si ieri in urcare, cu exceptia titlurilor societatilor financiare, care s-au aflat in postura de perdante ale zilei. Astfel, BET-FI a pierdut 1,6%, in timp ce indicatorul intregii piete, BET-C, a mai castigat 2,1%. BET a fost in crestere cu 1,6%, variatie datorata evolutiei pozitive a actiunilor bancare si ale Rompetrol. Valoarea transferurilor a fost usor mai mica fata de cea obtinuta in sesiunea bursiera precedenta, si anume de 38,9 milioane lei, echivalentul a 11,1 milioane euro.

Brokerii sunt de parere ca fondurile straine inca investesc in titlurile Rompetrol, in timp ce investitorii in SIF-uri au preferat, ieri sa-si marcheze profiturile. "In ultima parte a sedintei, au aparut ordinele de vanzare adresate direct cumparatorilor, ceea ce a dus la situatia ca toate titlurile SIF sa inchida sesiunea in scadere. Jucatorii s-au speriat de posibilitatea ca aceste actiuni sa scada in sedinta urmatoare si au inceput sa vanda", afirma Marcel Murgoci, director de operatiuni la societatea de brokeraj Estinvest. El afirma, de asemenea, ca "volumul mare de actiuni RRC tranzactionate arata ca fondurile de investitii straine, despre care se vehiculeaza ca ar fi vorba, nu si-au pierdut inca interesul pentru aceste titluri".

Actiunile Rompetrol (RRC) s-au mentinut, asadar, cele mai tranzactionate, in conditiile in care s-au efectuat schimburi cu 54,2 milioane de titluri, volum mai mare decat cel din sedinta anterioara, la valoarea totala de 5,9 milioane lei. Pretul s-a apreciat cu 3,7%, pana la 0,1110 lei/actiune. In schimb, actiunile Petrom si-au continuat evolutia descendenta, acestea pierzand, ieri, inca 0,2%. Pretul unui titlu a coborat, astfel, la 0,4700 lei/actiune. S-au tranzactionat 5,4 milioane de actiuni SNP, cu un rulaj de 2,5 milioane lei.

"In conditiile de crestere generala a pietei, actiunile bancare se apreciaza", spune Marcel Murgoci, fapt dovedit in sesiunea de ieri. Titlurile BRD au castigat 3,3%, fiind transferate 249.000 de actiuni, la valoarea de 3 milioane lei. Un titlu valora, la inchidere, 12,5000 lei.

Titlurile Bancii Transilvania au inregistrat o crestere de 0,5%, pana la 0,9800 lei/actiune. Volumul tranzactionat a fost de 2,7 milioane actiuni, cu un rulaj de 2,6 milioane lei.

SIF 5 Oltenia a ramas cel mai atractiv titlu SIF, in conditiile in care s-au efectuat schimburi cu 2,7 milioane actiuni, la valoarea totala de 4,8 milioane lei. Scaderea a fost de 1,1%, atingand 1,7700 lei/actiune.

SIF 2 Moldova a determinat tranzactii cu 2,5 milioane de titluri, o actiune ajungand la pretul de 1,4800 lei/actiune, cu 2,6% mai mic fata de cel din sesiunea precedenta. Cea mai mare depreciere a pretului a inregistrat-o SIF 1 Banat-Crisana, o actiune fiind in cadere cu 3,5%, pana la 1,6100 lei. Schimburile au implicat 1,5 milioane de actiuni, la valoarea totala de 2,5 milioane lei.

Cele mai semnificative cresteri insa s-au inregistrat la titlurile Oltchim (OLT) si Siretul Pascani, de peste 14%. Potrivit brokerului de la Estinvest actiunile OLT au crescut ca urmare a detensionarii conflictului intre conducerea societatii si un actionar minoritar, ceea ce permite privatizarea Oltchim.

Astfel, s-au transferat 5 milioane de actiuni OLT, cu un rulaj de 1,9 milioane lei. Un titlu a urcat la pretul de 0,3890 lei, cu 14,7% mai mult fata de cel din sedinta precedenta.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.