La ghiseele bancii vor putea fi vanduti dinti, monede sau bijuterii din aur

De luni, BCR va cumpara de la populatie, prin ghiseele proprii, dinti de aur, monede din aur, medalii comemorative, lingouri si bare din aur sau bijuterii si obiecte din aur de minim 14 karate, se arata intr-un comunicat al bancii. Este pentru prima data dupa cel de-al doilea razboi mondial cand o banca romaneasca achizitioneaza aur de la populatie prin propriile ghisee. In mod concret, serviciul de cumparare a aurului va functiona similar cu schimbul valutar. BCR va afisa zilnic, pe langa cursul valutar de la casele de schimb, si cursul de cumparare pentru aurul de 24 karate. In situatia in care clientul vinde aur cu un numar de karate inferior celui de 24 de karate, valoarea gramului de aur va fi redusa corespunzator. Romanii care vor sa vanda obiecte din aur se vor prezenta la ghiseele specializate din sucursalele BCR, unde obiectele de aur vor fi evaluate de personalul specializat. Daca clientii sunt de acord cu suma oferita de BCR, acestia vor primi contravaloarea aurului in numerar, pe loc. In caz contrar, nu e nici o problema: clientul ia obiectele de aur si poate iesi pe usa bancii. Pentru inceput, serviciul de cumparare aur nu va fi disponibil decat in sucursala Lipscani a BCR.

Insa, in viitor, romanii isi vor putea vinde aurul si la alte sucursale BCR din Bucuresti si din tara. In comunicatul BCR se arata ca noul serviciu a fost lansat pentru ca exista foarte multe solicitari pe piata. Pe de alta parte, aurul reprezinta, pentru banci, o alternativa la investitiile in valuta. In conditiile in care cursul euro sau al dolarului inregistreaza fluctuatii mari de la o zi la alta si exista o puternica tendinta de scadere a cotatiilor, investitiile in aur au avantajul de a fi mai putin riscante, desi nu au un potential de crestere foarte mare. Analistii de pe pietele internationale estimeaza ca pretul aurului va creste in mod constant. Pentru inceputul lui 2005, se estimeaza un pret de 450 de dolari pe uncia de aur, fata de pretul actual de 435 dolari.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.