Pentru investitorii de pe piata de capital, saptamana care tocmai s-a incheiat a adus pierderi, pe fondul corectiilor negative inregistrate de majoritatea titlurilor. Scaderile generalizate s-au reflectat in indicii bursieri, BET coborand, pe toata perioada analizata, cu 2,3%, iar BET-C, cu 1,4%. BET-FI a fost, fara indoiala, perdantul saptamanii, cu o depreciere de 6,4%.

Si valoarea medie zilnica a schimburilor cu actiuni a scazut pana la 20,8 milioane de lei, fata de 22 milioane, cat s-a obtinut in saptamana precedenta celei analizate. "Volatilitatea nu a fost una excesiva, ci mai degraba s-ar putea spune ca ritmul de scadere a fost unul lent, dar persistent", sustin brokerii de la societatea KTD Invest.

Cele mai atractive titluri au fost cele ale Petrom. Compania si-a prezentat rezultatele financiare pe primul semestru 2005, care atesta un profit net de cinci ori mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Cu toate acestea, brokerii au fost surprinsi sa constate ca actiunile SNP nu au avut o evolutie spectaculoasa dupa publicarea datelor contabile.

"Sunt zvonuri in piata ca un fond de investitii strain vinde pachete mari de titluri SNP altui fond", declara directorul de operatiuni de la societatea Broker, Adrian Ceuca. Vanzarea unor volume mari de titluri SNP nu a permis cresterea pretului acestora, fapt remarcat si de Florin Catinas, agent de tranzactii la societatea WBS Romania. Ponderea in valoarea totala a transferurilor cu actiunile celei mai mari companii petroliere romanesti a fost de 28%.

Rompetrol Rafinare a inregistrat, de asemenea, o scadere a cotatiei de 3,1%, insa aceasta pierdere a avut loc pe fondul transferurilor unor volume mici de titluri. Spre finalul saptamanii, pretul titlurilor RRC s-a stabilizat, insa, "pe termen scurt, tendinta ramane descendenta", opineaza brokerii de la societatea Intercapital Invest.

Cele trei societati bancare de la categoria I a Bursei au fost printre putinele care nu au suferit, saptamana trecuta, scaderi semnificative. Ele au avut o evolutie mai stabila si o lichiditate mai mica fata de perioadele anterioare.

SIF 5 Oltenia si SIF 2 Moldova s-au situat pe locul al doilea in preferintele jucatorilor, ponderea tranzactiilor cu aceste titluri in rulajul total fiind de 18%, respectiv 13%. Cu toate acestea, pe piata SIF-urilor s-au inregistrat cele mai mari scaderi.

Bursa si-ar putea reveni dupa operarea majorarii capitalului Bancii Transilvania.

"Societatile financiare au fost mai afectate decat restul emitentilor, intrucat acestea se si tranzactionau la paliere de pret mult prea ridicate fata de cele din urma cu doua-trei luni, actionarii preferand sa-si marcheze profiturile obtinute in urma anuntarii ridicarii pragului maxim de detinere", afirma analistii de la Intercapital Invest.

Prognozele brokerilor pentru saptamana aceasta, care marcheaza intrarea in toamna, nu sunt foarte optimiste. In absenta unui impuls pozitiv in ringul bursier, este de asteptat ca si zilele acestea sa se mentina linia descendenta, ca urmare a lichidarii unor pozitii de catre investitori si a schimburilor cu actiuni SIF, sunt de parere specialistii de la KTD Invest.

Ei precizeaza, totodata, ca "acest scenariu poate fi infirmat doar de o crestere semnificativa a lichiditatii conjugata cu inchiderea pe teren pozitiv a indicilor BET si BET-FI timp de cel putin doua-trei sedinte bursiere consecutive". Si agentii de tranzactii de la Intercapital Invest cred ca tendinta decendenta se va mentine, pe un volum mic al bursei.

"In cazul in care scaderile se vor acutiza, nu excludem intrarea masiva la cumparare urmata de un usor reviriment al cotatiilor catre paliere unde vor incepe acumulari pe volume in crestere", sustin brokerii de la societatea mai sus mentionata. Ei nu exclud "ca motorul revenirii bursei sa fie dupa operarea majorarii capitalului social la Banca Transilvania", la o data care insa, deocamdata, nu se cunoaste.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.