In doua, trei luni preturile alimetelor ar trebui sa scada ca urmare a adoptarii unei Ordonante de Urgenta care transpune unele reglementari ale Codului de Bune Practici pentru comertul cu produse agroalimentare.

Codul a fost semnat anul trecut de producatori si comercianti, dar nerespectat in totalitate.

Este de asteptat ca actul normativ sa elimine toate taxele pe care hipermarketurile le impuneau producatorilor.

"Am solicitat ca in maximum trei zile sa fie finalizata OUG, astfel incat in maximum doua saptamani sa intre in circuitul de avizare. Cred ca, in trei saptamani, aceasta ordonanta ar putea intra in vigoare si toata lumea din domeniu va trebui sa se alinieze", a spus ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu. El s-a aratat convins ca peste o luna preturile alimentelor vor inregistra o scadere ca urmare a adoptarii OUG, transmite Cotidianul.

Preturi diferite de la un magazin la altul

Reprezentanti patronatelor si asociatiilor patronale din industria alimentara au semnat, in luna iulie, alaturi de reprezentantii marilor lanturi de magazine, Codul de Bune Practici pentru comertul cu produse agroalimentare.

Potrivit Adevarul, in urma acordului dintre cele doua parti, se va definitiva exact costul de achizitie al marfii de la producatori si se vor stabili termene de plata mai scurte catre furnizori.

In cazul in care marile lanturi de retail nu vor respecta termenele de plata stabilite prin contract, acestea vor fi nevoite sa plateasca o penalizare zilnica, potrivit lui Sorin Minea, presedintele Patronatului Romalimenta.

Sorin Minea sustine ca preturile pot scadea cu pana la 30% in doua-trei luni de la aplicarea ordonantei de urgenta. De asemenea, acestea vor fi diferite in functie de adaosul comercial al fiecarui lant de magazine in parte.

"Acum, pretul este aproximativ egal peste tot si e foarte mare. Romanii cumpara produse pe niste reclame frumoase care nu inseamna, de fapt, nimic. Cand va fi definit pretul de achizitie vor fi intr-adevar diferentiate preturile intre supermarketuri", a spus Minea.

"Trebuie sa apara un pret transparent. La o presiune de doua - trei luni de zile, retelele de magazine care au cheltuieli mari, vor trebui sa reduca pretul produselor cu pana la 30% sau chiar mai mult", a adaugat acesta.

"Nimeni nu ne ajuta in relatia cu supermarketurile. Prin acceptarea acestui cod, supermaketurile au acceptat ca vor trebui sa isi revada cheltuielile.Va fi o revigorare a comertului traditional. Daca un magazin va practica un adaos comercial de 20%, iar altul de 30%, vanzari va avea doar cel cu adaosul mai mic", a mai explicat presedintele Romalimenta.

Referitor la Codul de Bune Practici, Minea a adaugat ca se arata util in momentul cand a fost realizat, insa acesta nu a fost respectat. "Codul de Bune Practici era perfect, dar trebuia respectat. Supermaketurile daca nu vor, nu il respecta. Speram ca acum, cand va fi lege, sa o respecte si ei", a mentionat Minea.

Potrivit secretarului de stat in cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR), Catalin Rosculete, vineri, 20 februarie va fi eliberat un act normativ privind Codul De Bune Practici ce va intra in vigoare in circa doua saptamani.

Gardianul
arata insa ca reprezentantii supermarketurilor sunt de alta parere. "Daca ne inchipuim ca preturile la raft sunt influentate doar de serviciile de marketing pe care le presteaza retailerii catre furnizori, cred ca gresim. Sunt influentate si de costurile de productie ale furnizorilor, de cele de transport, de logistica, de depozitare si de cele ale materiilor prime", a precizat Adrian Manolache, secretarul general al Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania. Acesta a mentionat ca vom putea vedea la raft, in perioada urmatoare, atat preturi mai mici, cat si mai mari la alimente.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.