Monica Tatoiu, directorul general al Cosmetics Oriflame Romania, unul din cei mai importanti jucatori in industria locala a cosmeticelor, a decis sa nu paraseasca functia ocupata timp de 15 ani pana la finalul anului 2010, ca urmare a actualului context economic.

Octombrie a adus primele semne ale crizei financiare

Primele doua trimestre ale anului 2008 au fost “spectaculoase” pentru afacerile Oriflame Romania, in timp ce ultimul trimestru a fost unul “dezastruos”, a declarat Monica Tatoiu (foto) in cadrul unui interviu acordat Wall-Street.

“Compania noastra este legata de economie, iar economia romaneasca a inceput sa-si incetineasca motoarele in luna octombrie. Pe noi ne-a atins «tsunami-ul» abia in decembrie, cand am inregistrat o scadere a vanzarilor cu 15%, insa aceasta luna a fost compensata de un trimestru 1 foarte bun. Insa am discutat cu o serie de colegi din industria pharma, alimentara sau imbracaminte, iar vanzarile au fost cu 10-15% mai mici decat in aceeasi perioada a lui 2007”, spune Monica Tatoiu.

Desi se pregatea sa paraseasca functia de director general al companiei, dupa 15 ani in care a ocupat aceasta pozitie, Tatoiu a decis sa ramana la conducerea Oriflame Romania pana la finele anului 2010 ca urmare a crizei financiare.

“Eu ma gandeam sa plec la sfarsitul lui 2008. In momentul in care ai construit o companie de la zero este nedrept si imoral sa lasi respectiva companie in vremuri dificile. Un manager care se respecta lasa urmasilor ceva curat, nu cu metastaze. Asa ca am zis ca stau pana la sfarsitul lui 2010 in functia de director general, iar in 2011 raman in board”, afirma Monica Tatoiu.

Cine va prelua functia de director general Oriflame Romania dupa retragerea Monicai Tatoiu? Ce si-a propus sa faca Monica Tatoiu dupa despartirea de companie? Raspunsurile le aflati in Wall-Street.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.