Presedintele Asociatiei, Viorel Ene, a explicat ca "represiunea ordonata de Ion Iliescu a urmat dupa mai bine de 50 de zile de demonstratii incepute pe 23 aprilie 1990, dar nici pana astazi autoritatile statului nu au facut lumina in dosarul represiunii, desi au murit zeci de oameni, sute au fost raniti, mii au fost maltratati si arestati ilegal".
Ene a anuntat ca membrii asociatiei au depus vinerea trecuta la Parchetul General un memoriu prin care cereau redeschiderea unuia din dosarele privind evenimentele din iunie 1990, cel referitor la numarul de morti neidentificati, care, potrivit AVMR, se ridica la 140, trupurile acestora fiind inhumate la trei cimitire de langa Bucuresti: Straulesti II, Domnesti si Rosu.
Reprezentantii ONG-ului l-au acuzat pe procurorul militar Dan Voinea ca ar tergiversa solutionarea dosarelor, ba chiar ca ar nesocoti un ordin ierarhic si o decizie a instantei prin care se dispunea ca unul din dosarele aflate in instrumentarea lui Voinea sa fie remis procurorilor civili. Liderul AVMR a mai afirmat in conferinta de presa de ieri ca in timpul intrevederii procurorul general ar fi fost de acord cu pozitia critica a organizatiei in ceea ce-l priveste pe Dan Voinea, declarandu-se "foarte nemultumita" de activitatea lui, dar precizand totusi ca nu ar avea ce sa faca in cazul acestuia.
Motivul pentru care procurorul general este "legat de maini si de picioare" in cazul Voinea ar fi acela ca echipa de inspectori de la CSM care a fost in control la procurorul militar a intocmit un raport favorabil acestuia. Cu toate acestea, Kovesi a precizat ca, desi nu poate da publicitatii raportul de control, va formula, asa cum prevede legea, obiectiunile sale care vor fi apoi discutate in plenul CSM.
Despre autor:
Sursa: Curentul.ro
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Caloriferele nu se încălzesc uniform? Soluția simplă recomandată de...
Sursa: garbo.ro
-
Ce se întâmplă în creierul tău când faci s*x – dezvăluirile care au încins...
Sursa: kudika.ro