Dupa cinci ore de discutii cu Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu, presedintele Frantei, a decis ca Franta si Romania pot fi aliati de nadejede.Cu aceasta ocazie, a ratificat si Tartatul de Reforma a UE si a stabilit o potentiala colaborare Gaz de France - Nabuco
Cinci ore i-au fost suficiente ieri presedintelui Frantei, Nicolas Sarkozy, ca sa se intalneasca cu Traian Basescu si Calin Popescu-Tariceanu, sa semneze un parteneriat strategic si sa tina un discurs in fata Parlamentului de la Bucuresti, informeaza EVZ. „Franta este o prietena fidela care nu va trada niciodata Romania“, a dat el asigurari. Dupa discursul sau, parlamentul a ratificat Tratatul de reforma a UE, semnat la Lisabona. Presedintele Nicolas Sarkozy a subliniat inca o data relatia privilegiata dintre cele doua state.

In discutiile de la intrevederea de ieri, presedintii Nicolas Sarkozy si Traian Basescu au aratat ca parteneriatul strategic semnat intre Franta si Romania, primul pe care Franta il incheie cu o tara din Europa de Est, acopera domenii prioritare ale relatiilor bilaterale, precum dialogul politic, parteneriatul economic, mobilitatea universitara, libera circulatie a persoanelor, apararea si securitatea. Un punct important, conform Romania Libera, pe care cei doi presedinti l-au atins la Palatul Cotroceni a fost cel al independentei energetice. Nicolas Sarkozy a afirmat ca parteneriatul strategic va da ocazia unei colaborari active in domeniul energiei si in special al energiei nucleare, dar si al gazului si industriei de armament. Traian Basescu a dat, in plus, vestea ca Gaz de France se va ralia proiectului Nabucco, pe care Romania il sustine in continuare.

Legat de domeniul energiei, presedintii Frantei si Romaniei sunt primii care dau un semnal clar - proiectul european al conductei de gaz Nabucco ramane in picioare, dupa ce Rusia pare sa fi luat caimacul in lupta Europei pentru independenta energetica, prin pasii mari pe care i-a facut cu proiectul conductei de gaze "South Stream".

Conform Cotidianul, seful statului roman a declarat ieri, dupa intrevederea de la Palatul Cotroceni cu omologul sau de la Paris, Nicolas Sarkozy, ca au „convenit ca firma de stat Gaz de France sa fie asociata proiectului Nabucco, Romania urmind sa fie un sustinator al Gaz de France in angajarea proiectului Nabucco“. Liderul de la Élysee nu s-a referit direct la aceasta asociere, aducind doar aluziv in discutie o cooperare in domeniul gazelor naturale. „I-am spus presedintelui Basescu ca daca Romania este membra (UE - n.r.) de numai un an, asta nu inseamna ca are mai putine drepturi la cuvint decit celelalte. Vreau ca Romania sa-si ocupe locul in cadrul dezbaterii europene. Avem nevoie de o Romanie care sa reprezinte un glas puternic la nivel european. Parteneriatul strategic va da posibilitatea unei colaborari active in domeniul energiei, in special energia nucleara, a celei pe baza de gaz, a industriei de armament'', a spus presedintele Frantei.
EVZ precizeaza ca Nicolas Sarkozy nu este primul presedinte francez care vine la Bucuresti - inaintea sa au fost Charles De Gaulle, la sfarsitul anilor '60, Valery Giscard D'Estaing, la sfarsitul anilor '70, Francois Mitterrand si Jacques Chirac, in anii '90 -, dar este primul sef de stat care viziteaza tara noastra dupa integrarea sa in Uniunea Europeana. „Sunt mandru sa fiu primul presedinte francez care viziteaza o Romanie a Uniunii Europene“, a tinut sa precizeze liderul de la Élysee in fata parlamentarilor veniti in numar mai mare decat de obicei la sedinta solemna.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.