Ambasadorul Italiei la Bucuresti, Daniele Mancini, i-a spus ieri, ministrului de externe, Adrian Cioroianu, ca opinia publica italiana este preocupata de "repetatele episoade de delincventa comise de cetatenii romani in Peninsula" si ca trebuie sa fie luate masuri pentru garantarea sigurantei.

Reprezentantul diplomatic al Romei a avut, ieri dupa-amiaza, o intalnire cu seful diplomatiei romane, in cursul careia, ambasadorul Daniele Mancini a subliniat ca autoritatile italiene, ca si cele romane, considera "indispensabila" o colaborare stransa la toate nivelurile intre cele doua guverne, pentru a gasi o solutie la problemele legate de delincventa romana din Italia, precizeaza un comunicat al Ambasadei Italiei la Bucuresti.

Diplomatul italian a exprimat "in mod deosebit preocuparea opiniei publice italiene pentru repetatele episoade de delincventa comise de cetateni romani in Peninsula, indicand necesitatea de a lua masuri care sa contribuie la garantarea sigurantei", informeaza NewsIn.

Pe de alta parte, Daniele Mancini a exclus in mod categoric desfasurarea unor campanii xenofobe de orice fel. In opinia diplomatului, comunitatea din Italia este bine integrata si este respectata, iar fiecare dintre cele doua popoare contribuie la la bunastarea celuilalt. "Venim de departe impreunpa si vrem sa mergem departe", a spus ambasadorul italian.

Daniele Mancini a amintit o declaratie a premierului Romano Prodi, care a spus recent ca este convins ca emigratia romana catre Italia se va diminua ca urmare a imbunatatirii conditiilor de viata din Romania. De asemenea, in acest context, a fost invocata si o afirmatie a ministrului italian al economiei, Padoa Schioppa, care a calificat imigrarea in Italia drept o "binefacere pentru tara".

Seful diplomatiei romane si-a exprimat in acelasi timp "gratitudinea" fata de cele exprimate de ambasadorul Italiei, informeaza NewsIn.

Discutia diplomatilor a avut loc pe fondul unor intensificari ale disensiunilor dintre italieni si romanii care se afla in tara lor. Asociatiile de romani din Italia si un consulat romanesc au primit recent mesaje de amenintare, iar o grupare extremista necunoscuta, care a revendicat un incendiu in care au murit patru copii rromi de origine romana, a amenintat in august cu atentate pana cand rromii vor parasi tara.

Extrema-dreapta italiana a organizat deja mai multe mitinguri antiromani. Romanii au avut si ei incercari, destul de timide, de a protesta fata de tratamentul discriminatoriu la care sunt supusi prin campaniile de presa si prin discursurile unor politicieni.

Avanlansa emotionala declansata de infractionalitatea alarmanta a romanilor din Italia risca sa depaseasca limitele cadrului bilateral, tot mai multe voci, atat in Romania, cat si in Italia cerand dezbaterea fenomenului si masuri potrivite la nivel european.

Ministrul italian de externe, Massimo D'Alema, va veni in Romania in cursul lunii noiembrie, iar ministrul italian al justitiei, Clemente Mastella, si-a anuntat o "apropiata vizita" in Romania pentru a rezolva problema detinutilor romani din Italia, care au atins numarul de 2.100.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.