Paul Pacuraru, ministrul Muncii, a devenit obiect al unui dosar penal la DNA, sub suspiciunea de luare de mita, deoarece l-ar fi rugat pe liderul PNL Gorj, Ilie Morega, sa intervina pe linga directorii Societatii Nationale a Lignitului Oltenia si complexurilor energetice Turceni si Rovinari sa-i acorde contracte pentru perfectionare profesionala societatii Intratest, firma lui Mihnea Pacuraru, fiul ministrului. Pacuraru junior si-a infiintat firma pe care ministrul a recomandat-o oltenilor, Intratest, pe 20 iunie, la doua luni dupa ce tatal sau fusese numit ministru.
Ministrul Muncii s-a ales din pura intimplare cu un dosar de mita instrumentat de procurorii DNA. In timp ce SRI asculta telefoanele liderului PNL Gorj, Ilie Morega, acuzat in celebrul scandal al banilor pentru partid adunati de la institutii descentralizate, procurorii au descoperit doua convorbiri in care ministrul Muncii il ruga pe Morega sa-l pre-zinte pe Pacuraru junior directorului de la Complexul energetic Rovinari. „Prima data cind m-a sunat eram in concediu“, povesteste Morega. Apoi, isi aminteste seful liberalilor gorjeni, a urmat un al doilea telefon: „Mi-a spus ca va veni fiul sau aici si sa discut cu seful de la Rovinari. Eu l-am anuntat pe Ciurea (Laurentiu Ciurea - directorul complexului Rovinari, n.r.): 'Este posibil sa te caute fiul lui Pacuraru, vedeti ce solicita>>. Nu am intervenit in nici un fel, eu le-am spus sa-l trateze ca pe orice agent econo-mic“, sustine Morega.
Dupa asta, Mihnea Pacuraru chiar a descins la Rovinari, in timp ce la societate tocmai se desfasura sedinta AGA. Tot Morega, care se afla la acea sedinta in calitate de membru AGA, isi aminteste ca secretara directorului Ciurea a intrerupt sedinta pentru a anunta vizita lui Mihnea Pacuraru. Acesta ar fi discutat circa 10 minute cu Ciurea si i-a lasat un pliant despre firma Intratest. Ziua exacta in care a avut loc intrevederea si-a amintit-o directorul Ciurea, care a raspuns foarte precis intrebarii noastre: „Da, a venit la mine pe 13 mai 2007, ora 13.20“. Si-a amintit foarte usor acest amanunt, deoarece joia trecuta, pe 20 septembrie, Laurentiu Ciurea a fost audiat de catre procurorii DNA, unde anchetatorii stiau exact totul. La Rovinari, Mihnea Pacuraru nu a incheiat nici o afacere, insa, asa cum isi aminteste Morega si au confirmat si toti cei implicati, a avut succes la Societatea Nationala a Lignitului si la Turceni.
Directorul general al SNLO, Eugen Davidoiu, a confirmat pentru Cotidianul ca exista un contract de consultanta pentru formare profesionala cu firma Formenerg, apartinind Ministerului Economiei, in valoare de 10.000 de euro. Din valoarea totala a acestuia, o parte ii va reveni lui Mihnea Pacuraru, care nu apare la vedere, dar are un „acord de participare“. Potrivit lui Pacuraru junior, suma nu este cunoscuta inca, deoarece partenerii Formenerg si Intratest „nu si-au delimitat inca partea care va reveni fiecaruia spre executie“, a declarat pentru Cotidianul Mihnea Pacuraru.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro