Marturiile soc ale cuplului Corina si Dragos Vasile si ultimele mesaje tip SMS primite de Bogdan Costache pe telefonul sau de la iubita ne indica faptul ca profa este autorul moral al mortii tanarului elev.

"Devoalata" prin presa de familia tanarului Bogdan Costache, mort in chip tragic prin cadere de la fereastra casei iubitei sale maritate, profesoara de Limba romana Corina Vasile a recunoscut pana la urma in fata anchetatorilor ceea ce a negat initial. si anume ca ea si Bogdan au fost iubiti. Relatia "normala profesor-elev" din prima declaratie data oficialitatilorz a devenit, din 30 mai, dupa ce a fost demascata in presa, una speciala de iubire.

"IUBITA MEA". Refuzurile categorice si explicatiile oferite lui Bogdan cu privire la imposibilitatea unei relatii intre ei doi au fost "completate" in a doua declaratie cu imaginea femeii care nu a spus "NU", a femeii maritate cu Dragos Vasile, dar indragostita de un altul: propriul elev la meditatii, Bogdan Costache. Omisiunile intentionate din prima declaratie au fost recunoscute miercuri, in ceas de seara, cand Corina Vasile si intelegatorul ei sot, pe ascuns de ochii presei, s-au "strecurat" la Parchet.

Femeia sustine in a doua declaratie ca s-a hotarat sa-l paraseasca pe Bogdan desi il iubea, pentru a ramane cu sotul sau si ca i-a spus acest lucru tanarului de mai multe ori. Dar dupa cum reiese din mesajele identificate de procurori pe telefonul ridicat de la victima, in ultimele zile de viata ale tanarului, Corina, alias "IUBITA MEA", l-a naucit de-a binelea pe Bogdan. Un joc de-a soarecele si pisica (nu-s cu tine, dar te iubesc, ne despartim, dar mi-e dor de tine) i-a creat tanarului de 18 ani o instabilitate emotionala, trecandu-l succesiv de la agonie la extaz si invers. Cutremurator este faptul ca numai cu o ora si jumatate mai inainte de a se intampla tragedia, din cauza ca a fost refuzat, Corina Vasile i-a transmis ultimul SMS: "si eu te iubesc scumpul meu!". Atunci de ce s-ar fi aruncat Bogdan?

PROBE DISTRUSE. Corina Vasile a recunoscut ca, la priveghi, a luat jurnalul intim al lui Bogdan. L-a distrus. L-a ars. Procurorii nu mai au cum sa afle ce scria in el: varianta lui Bogdan. Fata de prima declaratie unde anuntase o tentativa de sinucidere a tanarului printr-un salt in fata masinilor de pe strada, femeia si-a amintit brusc ca Bogdan a mai vrut sa se sinucida o data. Chiar din casa ei, prin saritura, de la aceeasi fereastra. Numai ca atunci ar fi reusit sa-l convinga sa nu o faca.

AUDIERI MARATON. Procurorii fac investigatii pentru a vedea daca moartea lui Bogdan, prin cadere de la etajul IX, a fost o crima, o sinucidere sau un accident. "Pana in prezent, toate indiciile sunt de sinucidere, dar inca nu excludem nici una dintre variante. Am audiat 13 martori si vom face si alte verificari. Cei doi soti vor fi, probabil, testati cu detectorul de minciuni.", ne-a declarat procurorul de caz Sorin Maciuc, inainte de a trece la audierea parintilor victimei.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.