Afacerea Tigareta II a fost o afacere a Clubului Dinamo, iar exploatarea mediatica a cazului avea ca unic scop debarcarea de la putere a presedintelui Emil Constantinescu.

Aceasta este opinia procurorului general al Parchetului Curtii Militare de Apel, unul dintre principalii anchetatori ai dosarului Tigareta. Mihai Popov vorbeste pentru prima data despre povestea din spatele dosarului Tigareta II, in exclusivitate pentru Realitatea TV.

Procurorul general al Parchetului Curtii Militare de Apel crede ca serviciile au lucrat la aceasta diversiune. "Macar si doar pentru ca au indus-o in eroare pe Zoe Petre care a declarat la televizor ca tigarile urmau sa fie duse la Scrovistea. Si lumea s-a inflamat. Uite domnule, e implicat Constantinescu, ca tigarile se duceau la el pe domeniu. Insa eu, din cate stiu, domnul Constantinescu nici nu se ducea pe la Scrovistea. Dar sa va mai spun un lucru. Cum putea Trutulescu sa duca tigarile la Scrovistea, cand se stie foarte bine, si o pot spune cu tarie, o parte din tigarile care nu s-au gasit au ajuns la sediul Clubului Sportiv Dinamo unde exista o firma InterTrade SRL cu sediul social la tribuna oficiala a stadionului", a declarat Mihai Popov.

Procurorul Mihai Popov este convins ca a fost un dosar cu conotatii politice. "Singura legatura (cu Dragos Constantinescu - n.r.) consta intr-o hartiuta pierduta de Trutulescu. A pierdut o hartiuta in care apareau niste nume aruncate cumva la intamplare si totusi cu o legatura, printre care si numele de Dragos. Dar acest Dragos nu era Dragos Constantinescu. Acum pot sa ii spun numele, chiar daca se supara, era Dragos Stanca. (...) era de la Garda Financiara", a mai spus Mihai Popov, potrivit editiei electronice a postului Realitatea Tv. "Nu ma pot desprinde de gandul, chiar daca cineva va considera ca exagerez, ca de fapt afacerea Tigareta II a fost asa exploatata, a fost o pregatire psihologica cu unul si acelasi scop, anume debarcarea lui Emil Constantinescu", a declarat procurorul general.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.