A fost cald in Romania, dar si in Siberia, iar pasarile migratoare abia de cateva zile au "coborat" spre sud. O data cu ele, gripa aviara se va raspandi din nou, mai periculos ca anul trecut, estimeaza specialistii

Cercetatorii spun ca ei nu se intreaba daca va izbucni o pandemie de gripa aviara, ci cand se va declansa, atat sunt de siguri ca acest fenomen va lovi omenirea curand. Cu atat mai mult cu cat, in aproape zece ani de la primul caz, mai 1997, nu s-a gasit inca vaccinul care salveaza oamenii si animalele.

Din cauza temperaturilor mult mai ridicate decat normal, pasarile din nordul Rusiei, din Siberia, abia acum au inceput sa vina spre noi. "Au venit o parte, disparate, si in Dobrogea, si in Delta Dunarii, cu o intarziere de doua luni. Acum vor veni in numar mare", ne-a informat Dan Hulea, presedintele Societatii de Ornitologie din Romania (SOR).

Supravegherea Deltei continua

In Romania, supravegherea Deltei si a pasarilor a continuat chiar dupa inchiderea ultimului focar, dar nu a fost organizat un centru permanent in Delta. "Nu ne va folosi in nici un fel experienta focarelor de gripa aviara din Romania si va fi dificil cand vor reaparea. Din Comandamentul National, care a actionat in 2005 si 2006, au plecat cele mai importante persoane si va trebui refacut cu oameni noi, neexperimentati. Am solicitat aprobarea unui proiect pentru un centru permanent de supraveghere a pasarilor din Delta si Dobrogea, dar s-a impotmolit la Autoritatea Nationala Sanitara si Veterinara", ne-a declarat Dan Hulea, presedintele SOR. Intr-adevar, conducerile Ministerului Agriculturii, a ANSV si a Institutului de Diagnostic si Sanatate Animala au fost schimbate.

Politistii de frontiera, platiti sa supravegheze pasarile

Cateva zeci de lebede au poposit, de cateva zile, pe Dunare, la Mehedinti. Potrivit specialistilor, pasarile vor ierna, pana la sfarsitul lunii martie, timp in care vor fi monitorizate de catre politistii de frontiera si de veterinari pentru a nu exista pericolul aparitiei gripei aviare. "Zona Dunarii e monitorizata cu ajutorul politistilor de frontiera si de specialistii nostri. Orice pasare migratoare, lebada, rata moarta va fi dusa la laborator pentru analize. Nu-i de joaca, dar, pana acum, ne-a ferit Dumnezeu", ne-a declarat directorul DSV Mehedinti, Paul Adamescu. (Robert Livezeanu)

157 de victime, in 10 ani

Un baiat de 14 ani, din Indonezia, a murit ieri dupa patru zile de spitalizare. El a fost suspect de gripa aviara, diagnostic confirmat ulterior. Este prima victima umana din acest an, dar al 76-lea din Indonezia si al 157-lea de la izbucnirea maladiei. Marti, un alt indonezian, un barbat de 37 ani, a fost diagnosticat pozitiv si se afla sub supraveghere medicala. Ieri, si China a anuntat primul caz din acest an la om, dar oficialitatile sustin ca bolnavul a fost recuperat, informeaza Reuters. Luni, si Hong Kong a anuntat depistarea mai multor pasari purtatoare a virusului H5N1, motiv pentru care au fost distruse mii de zburatoare din focare. Autoritatile din Vietnam au depistat mai multe zone contaminate in luna decembrie, iar Egiptul a raportat ca trei membri ai unei familii au murit, aducand la 18 numarul victimelor de aici.

6 luni de teroare in Romania

- 7 octombrie 2005 - au fost semnalate primele cazuri la Ceamurlia de Jos - Tulcea;
- 19 octombrie - Virusul confirmat si in Maliuc;
- 28 octombrie 2005 - Pasare salbatica infestata, in Vaslui;
- 2 noiembrie - Virusul a fost identificat la o gasca salbatica langa Vadu Oii - Constanta;
- 14 noiembrie - Virusul e descoperit la 4 gaini din Caraorman din Delta;
- 2 decembrie - Virusul H5, confirmat la Dudescu si Bumbacari din judetul Braila;
- 8 decembrie - Virusul H5, confirmat in Zavoaia - Braila;
- 12 decembrie -Virusul H5, confirmat in doua localitati din Buzau;
- 13 decembrie - Virusul H5 a fost depistat in satul Tonea - Calarasi;
- 17 decembrie - Localitatea Marsilieni, comuna Albesti, judetul Ialomita, in carantina;
- 7-14 februarie 2006 - E confirmat virusul in Cetate - Dolj, Topraisar - Constanta;
- 26 februarie - Virus si la Topalu - Constanta;
- 3 martie - Virusul H5N1, la pasari din com. Morteni - Dambovita si la o pasare salbatica in Buzau.
- 21 martie - Virus intr-o gospodarie din localitatea Pruni, la 22 km de Capitala.
- 21 aprilie - ultimul focar de aviara (Deleni-Constanta) inchis.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.