Osemintele defunctului trimise de preot au traversat tara intr-o cutie de banane

O mana de oase si sapte sute de lei, asta a primit prin posta Aurelia Cenusa, din Drobeta Turnu Severin, Mehedinti. Neobisnuitul colet cu ramasitele pamantesti ale tatalui ei si valoarea gropii in care barbatul, trecut in nefiinta, s-a odihnit timp de 16 ani, i-a fost trimis de preotul Ghita Jane, paroh in Ciorogarla, Ilfov. Ea a cerut acest lucru fetei bisericesti pentru ca voia sa vanda locul de veci.

Povestea coletului cu oasele lui Rafael Cojocaru, un batran care a inchis ochii la 77 de ani, poate ca nu ar fi existat daca parintele Ghita Jeane de la biserica din Ciorogarla n-ar fi cedat rugamintilor fiicei acestuia. Popa si dascalul sau, Paul Grigore, l-au dezgropat pe batran, l-au facut pachet, l-au pus la posta ca "material didactic" si l-au trimis la Drobeta Turnu Severin pe adresa fiicei sale. In colet, popa a mai pus si 700 de lei, valoarea gropii in care trupul barbatul a stat din 1990 si pana acum. Cel putin aceasta este varianta reprezentantilor bisericii din localitatea ilfoveana.
Aurelia Cenusa, fiica mortului ale carui oase au strabatut tara intr-o cutie de banane, este, insa, suparata foc pe preot si zice ca acesta e profanator de morminte. "Pana in 1990 am locuit in satul Darvari, comuna Ciorogarla, cu familia. Tata s-a prapadit si l-am inmormantat pe un teren de 25 de metri patrati. Ne-am mutat la Severin si atunci m-am hotarat sa-i aduc osemintele aici, iar apoi sa vand terenul. Zilele trecute m-am trezit cu telefon de la preot ca l-a deshumat pe tata si ca a vandut terenul. Apoi m-a sunat si m-a anuntat ca mi-a pus la posta 7 milioane si coletul cu tata. Trebuie bagat la profanare de morminte."

"Am ambalat oasele bine, sa nu fie la vedere"

De cand sunt ei, batranii satului nu au auzit de o asemenea grozavie care, zic ei, e un semn de la Dumnezeu ca sfarsitul lumii e aproape. Dascalul Paul Grigore, singurul reprezentant al Bisericii pe care l-am gasit in sat, spune ca nu s-a intamplat nimic iesit din comun. "Am ambalat oasele bine, sa nu fie la vedere, sa sperie pe cineva. Le-am pus la Posta pentru ca parintele a cedat rugamintilor femeii care i-a spus ca e bolnava, ca e imobilizata la pat si ca nu poate sa vina sa il ia pe taica-su", ne-a declarat dascalul Grigore, cel care a participat la "ambalarea" neobisnuitului colet.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.