"The Sun" sare din nou la gatul Romaniei. De data aceasta problema o reprezinta bolnavii de SIDA, care se vor napusti in Marea Britanie dupa integrare

Tabloidul britanic continua astfel campania de denigrare, pornita in urma cu cateva luni impotriva Romaniei, sub pretextul ca se va ajunge la un punct critic dupa 1 ianuarie 2007. In mod absolut socant, Guvernul Romaniei nu pare deloc preocupat de imaginea din ce in ce mai sifonata a tarii, cu doar sase saptamani inainte de aderare.

Dimpotriva, ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, spune foarte linistit ca britanicii nu au de ce sa se teama atata timp cat acestia urmeaza intocmai demersurile legale de angajare(?!) "Daca autoritatile britanice vor respecta procedurile legale de angajare, atunci nu exisa riscul ca in Marea Britanie sa ajunga la munca angajati infectati cu HIV/SIDA. Daca insa angajatorii vor dori sa foloseasca forta de munca la negru, atunci o fac pe riscul lor si isi asuma acest lucru", a declarat Nicolaescu, pentru Mediafax.

La fel de surprinzatoare este si declaratia secretarului de stat pentru diplomatie publica din Ministerul Afacerilor Externe, Valentin Naumescu, care recunoaste ca, la nivelul executivului, desi au existat discutii privind campania defaimatoare din presa straina, acestea nu au capatat o forma concreta si nici nu exista vreun demers in acest sens. "A fost o discutie, se stie despre aceste lucruri, dar e ceva... Nu e nimic concret", ne-a declarat Naumescu.

Si totusi cineva trebuie sa faca ceva. Cine? Tot secretarul MAE ne spune. "Nu stiu cine ar trebui sa se implice. Cred ca toti. (... ) Eu ma gandesc ca toti ar trebui sa se implice, toate ministerele, tot guvernul", a mai precizat acesta. Si Naumescu nu se opreste aici, sugerand ca aderarea Romaniei a fost facuta putin fortat, lucru de altfel vehiculat in toate mediile europene . "Majoritatea lucrurilor stau asa cum stau si cred ca nu am meritat sa ne integram, trebuia sa avem si noi un atu", a spus secretarul MAE.

Am incercat sa luam legatura si cu Agentia de Strategii Guvernamentale, aflata direct sub coordonarea primului ministru, si care se ocupa, printre altele, cu organizarea campaniilor de informare publica, cu alcatuirea unor strategii de optimizare a politicilor publice, analize si strategii de comunicare. Cel putin asa scrie pe site-ul oficial al agentiei. Seful acesteia, Alfred Bulai, este insa plecat in strainatate si va reveni in tara abia luni. Din pacate, nu exista nici birou de presa si nici alt angajat al structurii guvernamentale care sa ne poata oferi o informatie si sa ne lamureasca daca executivul are sau nu o strategie de contracarare a reclamei negative facuta de presa europeana in ultimele luni.

Tabloidul "The Sun", care este citit in medie de 3,5 milioane de britanici zilnic, isi vede de campania sa impotriva Romaniei. Citand niste date inexacte dar folosindu-se de numele unor insitutii oficiale, "The Sun" trage noi semnale de alarma. De data aceasta nu mai este tuberculoza, boala care va contamina Marea Britanie dupa integrarea Romaniei si Bulgariei, ci SIDA. Potrivit datelor citate in tabloid, 59.000 de britancii sunt infectati cu virusul HIV.

Conform datelor oferite de Agentia pentru Protectia Sanatatii, doar in 2005 s-au inregistrat 8000 de noi cazuri de infestare, dintre care 70% au fost depistate la imigrantii din statele din Africa si Estul Europei. Tabloidul britanic considera ca situatia va ajunge intr-un punct critic dupa aderarea Romaniei si Bulgariei la UE, la 1 ianuarie 2007, cand, apereciaza acelasi cotidian, muncitorii din cele doua tari vor veni in numar mare in Marea Britanie. "Este ironic ca guvernul incurajeaza populatia sa ia masuri de precautie pentru a impiedica raspandirea maladiei pe cale sexuala, in conditiile in care multe dintre noile cazuri provin de la straini", este citat Sir Andrew Green, de la organizatia MigrationWatch.

Dar acesta nu este primul material care se refera la pericolul pe care il reprezinta romanii. De cateva saptamani, "The Sun" a scris fie despre pericolul aparitiei unei noi forme de tuberculoza o data cu imigrarea esticilor, fie a citat date din presupusul raport ajuns pe masa lui Tony Blair care spune ca peste 80% din infractiunile de natura economica din Marea Britanie sunt facute de bandele de romani care-si fac de cap in Regatul Unit.

Iar cand nu au avut surse oficiale de citat, cei de la "The Sun" au oferit bani pentru scrisorile cititorilor care au avut ceva de spus la adresa Romaniei si Bulgariei. Evident ca nu de bine. Printre temele favorite ale celor de la tabloidul britanic se mai numara insa si prostitutia si pedofilia. "The Sun" a relatat pe larg povestea Mariei, o tanara "salvata" de ziaristii britanici, care au cumparat-o pe tanara scutind-o de o viata de calvar.

De asemenea, Romania si Bulgaria au fost descrise ca fiind raiul pedofililor din Regatul Unit. Tot ziaristi sub acoperire au aratat cat de usor este sa iti cumperi un baiat de 10-12 ani. Desi britanicii se lauda cu politica restrictiva si monitorizarea pedofililor, totusi acestia pot parasi tara fara a fi pusi sub urmarire, atata timp cat este pentru o perioada de cateva ore. De mentionat ca o cursa Londra-Bucuresti dureaza pana la doua ore.

Replici

Ca replica la atacurile din "The Sun", bulgarii au reactionat citand datele unei organizatii din Marea Britanie, care are ca scop prevenirea raspandirii HIV/SIDA in lume. Conform acestor date, in Marea Britani exista peste 100 de cazuri infestate cu HIV la un milion de locuitori, in timp ce in Bulgaria sunt opt cazuri, iar in Romania sunt 13. "Mii de cetateni britanici si-au cumparat case in Bulgaria. Cu toate acestea nu s-a panicat nimeni", scrie site-ul BNN. S

i presa din Romania a reactionat la atacurile din presa britanica. Mai putin oficialitatile romane. Desi atacurile impotriva Romaniei au aparut in presa din Europa in mod repetat, de la ziduri de aparare in jurul oraselor in Italia, pana la epidemiile cu care vom infesta Marea Britanie, autoritatile de la Bucuresti nu simt nevoia sa ia atitudine si sa demareze o campanie care sa contracareze aceste atacuri. Singura reactie a fost cea a ambasadorului romaniei in Italia, Cristian Colteanu, care a publicat un drept la replica in cotidianul italian "Il Tempo", dupa ce acesta a scris despre romani ca suntem o "etnie" de infractori care este capabila de crima pentru un pumn de bani.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.