Socialistii europeni sunt nemultumiti de "miniportofoliul" primit de viitorul comisar european roman Leonard Orban. Vicepresedintele Grupului Socialist din Parlamentul European (PES), Hannes Swoboda, asigura ca va avea o intalnire cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, in care ii va cere acestuia "sporirea" mandatului lui Orban.

Swoboda cere minoritatile pentru Bucuresti
"Nu suntem prea multumiti ca reprezentantul unei tari mari si importante a primit un miniportofoliu, ca sa-i spun asa, din punct de vedere politic. Asa incat il vom intreba pe domnul Barroso de ce a facut aceasta alegere. Am dori sa asistam la o schimbare", a declarat Swoboda pentru BBC. Precizand ca PES nu s-a consultat inca cu celelalte partide politice din Legislativul european, vicepresedintele socialistilor a declarat ca ar bine ca mandatul alocat Romaniei, multilingvismul, sa fie imbinat cu problema minoritatilor.

Swoboda a inceput deja consultarile cu europarlamentarii din celelalte grupuri politice pe aceasta tema si se va intalni cu Barroso saptamanile urmatoare, inaintea audierii candidatului roman in comisiile PE. Infiintarea unui post de comisar pentru minoritati este o propunere mai veche, lansata de un europarlamentar socialist. Liderul Grupului Liberal-Democrat din PE, Graham Watson, declara in septembrie, inainte de nominalizarea noilor comisari, agentiei bulgare "Focus", ca Romania sau Bulgaria ar putea primi un post care sa cuprinda si problema minoritatilor.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.