Tribunalul Bucuresti ar putea ramane in pronuntare la 21 septembrie in procesul intentat de Valentin Ceausescu statului roman, pentru a demonstra ilegalitatea arestarii si a celorlalte masuri luate de anchetatori impotriva sa. Instanta a primit ieri de la Parchetele Militare o adresa in care se spune ca unul dintre dosarele fratelui sau, Nicu Ceausescu, a fost trimis la Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu, procurorii dispunand, potrivit NewsIn, scoaterea de sub urmarire penala.
Valentin Ceausescu a fost arestat in decembrie 1989, timp de noua luni, sub acuzatia de subminare a economiei nationale, la fel ca si fratii sai. Intre 1996 si 2002, el a atacat legalitatea acestei masuri si a tuturor celorlalte luate in timpul anchetarii sale, prin mai multe plangeri inaintate Parchetului.
In cele din urma, dupa schimbarea Codului de procedura penala, dosarul a ajuns in instanta.
Fiul cel mare al sotilor Elena si Nicolae Ceausescu mai are un proces cu statul roman, caz in care el a revendicat toate bunurile ce au apartinut familiei sale si care au fost confiscate de autoritati in timpul Revolutiei din decembrie.
Nicu Ceausescu a fost condamnat, in 1991, la cinci ani de inchisoare, pentru genocid, instigare la omor deosebit de grav si port ilegal de arma, din care a ispasit doar doi ani.
In 1993, Parchetul Militar a promovat un recurs extraordinar prin care a fost casata sentinta de condamnare. In urma aceleiasi decizii, dosarul a fost retrimis Parchetului pentru continuarea cercetarilor doar pentru infractiuni legate de regimul armelor.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro